Deputatul PNL Ionel Bogdan afirmă, după ce preşedintele Nicuşor Dan l-a nomnalizat pe liberalul Adrian Veştea pentru postul de premier, fără consultarea partidului, că decizia este ”o agresiune la adresa PNL şi o încercare evidentă de a interveni în viaţa internă a partidului”, transmite News.ro.
”Desemnarea unui premier din rândurile PNL fără nicio consultare cu conducerea partidului este evident o agresiune la adresa PNL şi o încercare evidentă de a interveni în viaţa internă a partidului nostru. Nu poţi pretinde că respecţi un partid în timp ce îi ignori conducerea, deciziile statutare şi membrii. Un asemenea gest nu are nimic în comun cu dialogul şi parteneriatul politic”, declară deputatul liberal.
El avertizează că PNL nu va accepta să fie tratat ca o anexă a unor jocuri de culise şi nici ca deciziile care îi privesc viitorul să fie luate peste capul său.
”Vom analiza această situaţie în forurile partidului şi vom lua decizia care se impune. Un lucru este însă clar: PNL nu poate fi controlat sau condus din afara PNL”, transmite Ionel Bogdan.
Un președinte neputincios. Doar dacă se răzgândește mai poate spera să își revină










