Deputaţii au votat pentru înfiinţarea sistemului eSIGUR de monitorizare a traficului rutier

Sursa: Pixabay

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, decizional proiectul de lege prin care este înfiinţat eSIGUR, sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, transmite News.ro.

Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri de eficientizare a monitorizării traficului rutier, prin înfiinţarea sistemului de interes naţional eSIGUR – sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România.

Proiectul preconizează modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în sensul instituirii posibilităţii încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunilor ca înscris în format electronic.

Prezenta lege reglementează monitorizarea traficului rutier pe drumurile publice din România, într-un sistem integrat, şi condiţiile în care pot fi utilizate datele colectate cu ocazia monitorizării, conform iniţiativei legislative.

Astfel, „este instituit sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, denumit în continuare e-SIGUR, sistem de interes national, complementar sistemelor inteligente de transport”, conform proiectului adoptat de către deputaţi.

„Prin instituirea e-SIGUR se urmăreşte realizarea obiectivului general al Strategiei Naţionale pentru Siguranţă Rutieră aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 682 din 25 mai 2022, respectiv reducerea cu 50%, până în anul 2030, comparativ cu anul 2019, a numărului persoanelor decedate şi cu 50% a numărului persoanelor rănite grav în urma producerii accidentelor rutiere”, arată un amendament admis la proiectul de lege, formulat de grupul parlamentar al PSD.

PSD motivează că în textul PNRR apare în mod explicit ţinta de reducere cu 50% a numărului persoanelor decedate până în anul 2030, comparative cu anul 2019, şi cu 50% a numărului persoanelor rănite grav în urma producerii accidentelor rutiere.

„Comisia Europeană, în urma analizei textului proiectului de lege, a comunicat că este necesară explicitarea ţintelor de mai sus nu numai în expunerea de motive, dar şi în textul legii”, mai argumentează social-democraţii.

Senatul a adoptat proiectul, ca prim for sesizat, pe 28 noiembrie, iar votul Camerei a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.

 

Parlamentul a adoptat legea prin care bacşişul va fi trecut pe nota de plată şi va putea fi plătit cu cardul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here