Despăgubiri de circa un milion de euro pentru familia preotului Gavril, mort în accidentul de la Cornu Luncii

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier, care s-a produs în 2017, pe raza comunei Cornu Luncii, din judeţul Suceava. Un şofer cu o alcoolemie uriaşă s-a izbit violent în maşina preotului Gavril, în care erau opt persoane. Supravieţuitorii vor fi despăgubiţi de firma de asigurări, scrie Monitorul de Suceava.

Familia preotului Gavril care a murit în accidentul de circulaţie de la Cornu Luncii, produs în 2017, are de primit despăgubiri de aproximativ un milion de euro de la firma de asigurări City Insurance S.A. 

Decizia aparţine magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, este executorie, dar nu definitivă. Mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Preotul Gavril avea 35 de ani şi slujea la biserica din satul Lămăşeni, comuna Rădăşeni a judeţului Suceava. În ziua în care şi-a pierdut viaţa, el conducea un VW Touran cu şapte locuri şi se îndrepta spre Iaşi, împreună cu familia sa, pentru a participa la slujba religioasă de Sf. Parascheva. În Touran se aflau în total opt persoane. Pe lângă preot, soţia acestuia şi cei patru copii ai cupplului, mai călătoreau sora şi cumnatul părintelui. 

Tragedia s-a produs pe DN 2E, pe porţiunea dintre Fălticeni şi Gura Humorului, pe o bucată de drum drept. Un şofer de 42 de ani, tată a doi copii, care conducea un VW Golf a pătruns pe contransens şi a izbit violent maşina familiei Gavril. 

În urma impactului, şoferul care a produs accidentul a murit pe loc, iar trupul său a fost scos cu mare dificultate de către pompieri dintre fiarele controrsionate ale maşinii.

Din Touran au decedat atunci părintele Gavril, sora şi cumnatul acestuia, precum şi o fetiţă de numai şase ani. Soţia preotului a fost grav rănită, dar a reuşit să se recupereze în mod miraculos la spital. Au supravieţuit trei dintre copii.

În urma anchetei, poliţiştii au stabilit că bărbatul care a provocat nenorocirea avea o alcoolemie de 2,32 la mie, acesta fiind elementul care a făcut ca despăgubirea să fie una record pentru România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here