Despăgubiri de 100.000 lei pentru un militar care și-a pierdut auzul

Un militar care a rămas cu surditate parțială după exercițiile de tragere în poligon va primi despăgubiri de peste 100.000 de lei, a decis Curtea de Apel Cluj, potrivit Mediafax.

Magistrații au respins apelul Ministerului Apărării și au menținut hotărârea dată anterior de tribunal.

Sentința este definitivă.

Potrivit unui comunicat al unei case de avocatură din Cluj-Napoca, apărătorul militarului, acesta a cerut instanței să constate că a suferit un accident de muncă.

„Printr-o sentinţă din 28 februarie 2019, Tribunalul Cluj a obligat o unitate militară din Cluj la plata a 100.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale și la plata sumei de câte 16.000 lei din 5 în 5 ani, pentru tot restul vieţii reclamantului, în limita sumei totale de 135.000 lei, ca urmare a încălcării dreptului la integritate fizică al unui militar. Acesta a solicitat să se constate că a suferit un accident de muncă care a avut loc cu ocazia unor ședințe de trageri în poligon, în cadrul cărora au fost încălcate și normele de securitate și sănătate în muncă. Reclamantul a solicitat daune morale pentru încălcarea dreptului la integritate fizică și psihică dat fiind că în urma accidentului produs în timpul unor ședințe de trageri în poligon, acesta a dobândit o stare de infirmitate permanentă și ireversibilă constând în pierderea parțială a auzului (surditate neurosensorială bilaterală) și acufene. La sfârșitul lunii octombrie 2019 Curtea de Apel Cluj a respins apelul Ministerului Apărării, iar decizia este definitivă”, se arată în comunicat.

Avocații militarului au explicat că accidentul de muncă s-a produs ca urmare a obligării militarilor participanţi la exerciţiu să lanseze, fără protecţie, mai multe proiectile decât prevăd normele în materie. „Ulterior accidentului de muncă, superiori ierarhici ai militarului lezat au încercat să acopere incidentul, prin falsificarea mai multor documente”, se mai arată în comunicat.

În ceea ce privește despăgubirile materiale, reclamantul a solicitat obligarea unității militare la plata contravalorii protezelor auditive necesare pentru tot restul vieții, cu titlul de daune acordate în vederea reparării prejudiciului suferit ca urmare a reducerii capacității sale de muncă și a acordării sumelor necesare sporirii nivelului de viață al celui păgubit.

În drept, s-a reclamat și faptul că unitatea miliară se face vinovată de nerespectarea regulilor privind constatarea accidentelor de muncă, cercetarea evenimentului, precum și a normelor privind securitatea și sănătatea în muncă, prevăzute de Legea 319/2006. Această soluție vine să ateste faptul că stă în sarcina unităţii militare atât obligația de a respecta regulile privind securitatea și sănătatea în muncă, cât și obligația de a despăgubi militarul care suferă un accident de muncă din această cauză, în baza dispozițiilor Codului Muncii și respectiv ale art. 3 și art. 8 din Convenția Europeană a drepturilor Omului”, au mai subliniat avocații clujeni.

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here