CFR Călători anunţă că în acest an reduce cheltuielile companiei cu 130 milioane lei, iar indemnizaţiile directorului general şi a celui financiar vor fi reduse cu 10%, în condiţiile în care salariul actual net al directorului general este de 25.740 lei. Pentru eficientizarea activităţii, societatea vrea să reorienteze şi să recalifice forţa de muncă, adoptând o politică restrictivă în angajarea de personal. Potrivit CFR Călători, alte măsuri vizează sistarea cumulului pensiei cu salariul, suspendarea unor trenuri neperformante şi neacordarea orelor suplimentare şi festive, notează News.ro.
Pentru anul 2025, SNTFC CFR Călători SA a întocmit planul de redresare în conformitate cu Ordonanta 156/2024 aprobat de către AGA, în vederea eficientizării activităţii
societăţii, se arată într-un comunicat de presă al societăţii. Prin aplicarea acestor măsuri, societatea îşi propune reducerea cheltuielilor pentru anul 2025 cu suma de aproximativ 130 milioane de lei, optimizarea forţei de muncă prin reorientarea şi recalificarea în cadrul societăţii precum şi acoperirea funcţiilor deficitare şi o politică restrictivă în angajarea de personal.
Potrivit sursei citate, în primele 6 luni ale anului 2025, în urma implementării acestor măsuri, impactul financiar este de 104 milioane de lei, prin reducerea de cheltuieli. Faţă de cele de mai sus, până la sfârşitul anului, societatea, prin implementarea acestor măsuri va realiza reducerile propuse în plan.
În perioada imediat următoare (după obţinerea avizelor/aprobărilor CA respectiv AGA) planul de măsuri suplimentar vizează reducerea indemnizaţiilor directorului general, respectiv directorului financiar contabil cu 10%, cu impact de 0,3 milioane de lei (în prezent, salariul lunar al directorului general este de 44.000 lei brut şi 25.740 lei net), sistarea cumulului pensiei cu salariul, cu impact de 1,5 milioane până la sfârşitul anului şi suspendarea unor trenuri neperformante, cu impact de 40 milioane lei şi neacordarea orelor suplimentare şi festive, cu impact de 47 milioane lei; precizează societatea.
Astfel, se va face analiza cerinţelor de trafic şi adaptarea circulaţiei trenurilor în corelaţie cu aceste cerinţe, fără afectarea mobilităţii persoanelor, prin sistarea temporară a circulaţiei unor trenuri şi reaşezarea orarelor de circulaţie pentru atingerea dezideratului de reducere a cheltuielilor cu impact minim asupra pieţei de transport. Totodată, va fi menţinut în serviciu în zilele festive strict personalul necesar pentru activitatea de exploatare curentă şi desfăşurarea celorlalte activităţii (de exemplu, anumite tipuri de întreţinere care nu impactează activitatea de siguranţă şi confort se vor desfăşura preponderent în perioada luni-vineri a săptămânii), mai precizează compania.
De asemenea, să se adapteze dispoziţiile care vizează activitatea şi în corelaţie cu acestea a turnusurilor de personal astfel încât orele suplimentare, dacă se înregistrează, să poată fi compensate cu timp liber în temeiul prevăzut de lege, potrivit societăţii CFR Călători.
CFR SA anunţă modificarea programului de lucru pentru salariaţii din secţii cu trafic redus, urmând să fie făcută o economie de peste 3 milioane de lei lunar/ Directorul general, cel financiar şi cei ai unor sucursale îşi vor reduce indemnizaţiile cu 10%
Reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA au anunţat că va fi modificat programul de lucru pentru un număr restrâns de salariaţi, care îşi desfăşoară activitatea în secţii cu trafic redus sau inexistent, iar economia estimată în urma acestei măsuri este de peste trei milioane de lei lunar la fondul de salarii. O altă măsură care va fi luată se referă la casarea şi valorificarea materialului rulant tehnologic învechit, iar aceasta este prevăzută să aducă încasări de aproape nouă milioane de lei până la sfârşitul acestui an. Totodată, directorul general al CFR SA, cel financiar şi cei ai unor sucursale au decis să propună consiliilor de administraţie reducerea cu 10% a indemnizaţiei fixe brute lunare.
Reprezentaţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA au anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că în lunile iunie şi iulie au fost realizate analize tehnice detaliate, urmate de consultări directe cu reprezentanţii federaţiilor sindicale şi ai conducerii Sucursalelor Regionale de Căi Ferate, iar aceste demersuri au dus la adoptarea unor soluţii care vizează reducerea costurilor de întreţinere a infrastructurii şi adaptarea forţei de muncă în mod responsabil, fără a afecta secţiile cu activitate intensă.
”Începând cu luna august a acestui an, va fi implementată modificarea programului de lucru pentru un număr restrâns de salariaţi care îşi desfăşoară activitatea în secţii cu trafic redus sau inexistent, vizate de acţiuni de restructurare, raţionalizare şi optimizare a activităţii. Economia estimată în urma acestei măsuri este de aproximativ 3,25 milioane lei lunar la fondul de salarii”, au afirmat reprezentanţii CFR SA.
Ei au adăugat că această decizie ”nu presupune închiderea operaţională a secţiilor respective, acestea rămânând funcţionale şi disponibile pentru eventuale solicitări ale operatorilor de transport feroviar, în conformitate cu prevederile legale şi tehnice aplicabile”.
De asemenea, CFR SA a anunţat că a iniţiat şi alte acţiuni de restructurare, raţionalizare şi eficientizare, menite să consolideze echilibrul financiar.
”Prin aplicarea unui sistem unitar de gradare şi normare a subunităţilor din cadrul Sucursalelor Regionale CF, compania estimează o economie bugetară medie anuală de aproximativ 57 milioane lei. Totodată, casarea şi valorificarea materialului rulant tehnologic învechit este prevăzută să genereze încasări anuale de aproximativ 8,7 milioane lei până la finalul anului în curs. Economiile şi veniturile suplimentare cumulate contribuie la susţinerea sustenabilităţii financiare şi la continuarea procesului de optimizare operaţională a companiei”, a transmis sursa citată.
Totodată, conducerea companiei propune reducerea cu 10% a indemnizaţiei fixe brute lunare a unor directori.
”Pentru a sprijini sustenabilitatea financiară, directorul general al CFR SA, împreună cu directorul financiar şi directorii generali şi financiari ai filialelor companiei – Societatea Informatică Feroviară SA, Societatea Electrificare CFR SA şi Societatea Tipografică Filaret SA – au decis să propună consiliilor de administraţie reducerea cu 10% a indemnizaţiei fixe brute lunare, începând cu data de 1 august 2025. Această măsură reflectă angajamentul conducerii faţă de echilibrul bugetar, solidaritatea instituţională şi susţinerea eforturilor de optimizare, în condiţiile în care mandatele în cauză nu prevăd indemnizaţii variabile”, au arătat reprezentanţii CFR SA.
Ei au menţionat că în paralel continuă procesul de modernizare şi digitalizare a infrastructurii prin implementarea unor proiecte strategice, finanţate din fonduri europene nerambursabile, care includ dezvoltarea unui software pentru elaborarea mersului de tren, implementarea unei platforme digitale pentru gestionarea colaborativă a investiţiilor, actualizarea arhitecturii sistemelor IT centrale, realizarea unui sistem informatic de tip Disaster Recovery Center, precum şi instalarea unui sistem de telegestiune a consumului de energie electrică.
”De asemenea, compania colaborează activ cu unităţile administrativ-teritoriale pentru dezvoltarea unei reţele feroviare moderne şi funcţionale, adaptate nevoilor actuale de mobilitate urbană şi regională. În prezent, sunt în curs de implementare 14 proiecte comune care vizează introducerea trenurilor metropolitane, modernizarea accesibilităţii în staţiile de cale ferată şi integrarea infrastructurii feroviare în proiecte de regenerare urbană”, au subliniat cei de la CFR SA.
Ei susţin că investiţiile în curs de desfăşurare vor contribui semnificativ, începând cu Trimestrul IV 2025 şi până în Trimestrul I 2026, la creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor de călători şi marfă, modernizarea staţiilor feroviare şi a trecerilor la nivel cu calea ferată, precum şi la îmbunătăţirea siguranţei prin implementarea unor sisteme moderne de semnalizare, automatizare şi supraveghere.