Serghei Lavrov: SUA s-au îndepărtat de la rolul de mediator imparţial în negocierile dintre Rusia şi Ucraina

Sursa: Flickr

Rusia consideră că Statele Unite s-au îndepărtat de rolul lor de ”mediator imparţial” în negocierile în vederea opririi Războiului din Ucraina, denunţă marţi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, relatează AFP, citată de News.ro.

”În ceea ce priveşte Statele Unite, judecând după faptele lor, ei par să renunţe la orice pretenţie la rolul de mediator imparţial şi să urmeze, din contră, o cale care constă în a intensifica presiunile sancţiunilor împotriva Rusiei”, a declarat el în faţa diplomaţilor străini, la Moscova.

După întoarcerea la putere a lui Donald Trump, Statele Unite se prezintă ca mediator în negocierile între Ucraina şi Rusia.

Aceste negocieri – care nu au condus, până în prezent, la vreun progres concret – sunt într-un punct mort de la lansarea Răzbioiului în Iran de către Statele Unite şi Israel, la 28 februarie.

Preşedintele amerian Donald Trump – de obicei reticent faţă de o susţinere a Kievului – a apreciat săptămîna trecuăt, la un summit G7 în Franţa, că Rusia ”ar trebui să încheie un acord” şi că Washingtonul îi poate reimpune sancţiunile pe care le-a ridicat cu privire la petrol.

Poziţia lui Donald Trump la acest summit G7 a fost interpretată ca o schimbare neaşteptată în favoarea Ucrainei.

Preşedintele american s-a întâlnit, la acest summit, cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski şi a semnat un document prin care s-a angajat să fie ferm împotriva Moscovei.

La sfârşitul lui mai, în urma unei ofensive ruseşti masive împotriva Kievului, secretaul de Stata american Marco Rubio anunţa că Statele Unite rămân pregătite să fie mediator în acest conflict, cel mai sângeros în Europa după al Doilea Război Mondial.

Serghei Lavrov a acuzat tot marţi că, prin susţinearea militară a Ucerainei, ”Europa redevine princiapala ameniţkare la adresa păcii şi securităţii mondiale”.

El a denunţat în acest fel declaraţii ale Uniunii Europene (UE) şi Regatului Unit cu privire la furnizarea de armament Ucrainei.

„Vrăjitoarele războinice” ale rezistenței ucrainene. Ce rol joacă femeile din Ucraina în războiul cu Rusia