Dmitri Medvedev ameninţă din nou cu folosirea de arme nucleare strategice

Dmitri Medvedev, fostul preşedinte rus, a declarat joi că toate armele din arsenalul Moscovei, inclusiv armele nucleare strategice, ar putea fi folosite pentru a apăra teritoriile încorporate de Rusia de la Ucraina, relatează Reuters, citată de Agerpres.ro.

Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, a declarat că referendumurile organizate de responsabili proruşi numiţi de Moscova şi autorităţile separatiste în mari zone ale teritoriului ucrainean ocupat de ruşi vor avea loc şi că „nu există cale de întoarcere”.

„Republicile din Donbas (Doneţk şi Lugansk) şi alte teritorii vor fi primite în Rusia”, a spus el.

Medvedev a declarat că apărarea tuturor teritoriilor va fi consolidată semnificativ de către forţele armate ruse, adăugând: „Rusia a anunţat că nu doar capacităţile mobilizate, ci şi orice arme ruseşti, inclusiv arme nucleare strategice şi arme bazate pe noi principii, ar putea fi folosite pentru o astfel de protecţie”.

Referendumurile care urmează să aiba loc începând de vineri în teritorii aflate sub controlul ruşilor în regiunile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie din Ucraina, precum şi într-o zonă a regiunii Nikolaev (Mikolaiv) se aşteaptă în mare măsură să producă rezultate care să susţină în mod covârşitor aderarea la Rusia.

Aceste referendumuri, organizate la repezeală în decurs de câteva zile, sub ocupaţie militară, au fost calificate deja false de către Ucraina şi aliaţii săi occidentali.

Dacă vor fi admise în componenţa Federaţiei Ruse, teritoriile ucrainene ocupate – unde contraofensiva ucraineană s-a accelerat în ultimele săptămâni – vor avea dreptul, conform doctrinei nucleare a Moscovei, să intre sub umbrela nucleară rusă.

Moscova nu controlează integral niciuna dintre cele patru regiuni pe care se aşteaptă să încerce să le anexeze; regiunile Doneţk şi Zaporojojie sunt ocupate de armata rusă în proporţie de numai aproximativ 60% şi respectiv 66% .

Medvedev a făcut cu regularitate în ultimele luni declaraţii agresive la adresa Occidentului şi a Ucrainei, ceea ce subliniază trecerea sa de la un liberalism aparent de sorginte occidentală pe când a fost preşedinte în 2008-2012 la un ‘uliu geopolitic’ strident, notează Reuters.

Trei posibile reacții ale SUA dacă Rusia ar folosi arme nucleare în Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here