Doar două paturi libere la ATI, în toată țara, pentru bolnavii de Covid

Foto: INQUAM/Virgil Simionescu

Grupul de Comunicare Strategică anunţă, joi, că doar două paturi de ATI sunt libere la nivel naţional pentru pacienţii cu coronavirus în stare gravă, transmite News.ro.

”În data de 30 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.374 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. De asemenea, 1.364 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. În Bucureşti sunt avizate de DSP 287 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. La nivel naţional sunt libere 2 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2. La acest moment, în Bucureşti nu sunt paturi libere”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Autorităţile anunţă că se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

Grupul de Comunicare Strategică precizează că cele două locuri libere sunt la Braşov şi Cluj.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 12.032 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.308 sunt în Bucureşti. În ultimele 24 de ore, 176 de persoane, inclusiv doi copii, au decedat. La ATI sunt internaţi 1.364 de pacienţi cu COVID-19. 315 copii cu COVID-19 sunt în spital, 16 dintre ei fiind la ATI.

Impactul Covid asupra speranței de viață. Trei țări au evitat prăbușirea, dar altele au asistat la o premieră după doilea război mondial

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here