Fosta secretară a unui lagăr nazist, judecată pentru complicitate la uciderea a peste 10.000 de oameni, a fugit înainte de proces

O femeie de 96 de ani, fostă secretară într-un lagăr de concentrare nazist şi care urma să compară în procesul ce trebuia să înceapă joi dimineaţa în Germania, a fost „dată în urmărire”, a anunţat preşedintele instanţei de judecată, Dominik Gross.

„Acuzata a fugit (…), un mandat de arestare a fost emis” pe numele ei, a anunţat Gross în faţa Curţii de Justiţie din Itzehoe, în nordul Germaniei, unde femeia urma să fie judecată pentru complicitate la omucidere în peste 10.000 de cazuri. „Ea a părăsit căminul (pentru persoane vârstnice) în această dimineaţă. A luat un taxi”, a precizat o purtătoare de cuvânt a tribunalului din Itzehoe, Frederike Milhoffer.

Avocatul femeii, Wolf Molkentin, era în schimb prezent în sala de judecată, însă nu a făcut nicio declaraţie pentru jurnalişti.

Preşedintele Curţii a cerut „un pic de răbdare”, în timp ce deschiderea procesului joia aceasta părea a fi compromisă. Chiar dacă acuzata va fi arestată, va trebui să aibă loc un examen medical pentru a determina dacă femeia este în măsură să urmărească o audiere.

În vârstă de 18-19 ani la data faptelor incriminate, nonagenara Irmgard Furchner, care locuieşte în prezent într-un cămin pentru persoane vârstnice lângă Hamburg, a lucrat ca dactilografă şi secretară a comandantului lagărului nazist, Paul Werner Hoppe, din iunie 1943 până în aprilie 1945, scrie Agerpres.

În acest lagăr ce se afla în apropiere de Gdansk au murit 65.000 de oameni, „deţinuţi evrei, partizani polonezi şi prizonieri de război sovietici” fiind acolo sistematic asasinaţi, potrivit Parchetului.

Acest proces, dacă va începe într-un final, ar trebui să fie urmat, o săptămână mai târziu, de cel al unui bărbat de 100 de ani, fost gardian în lagărul nazist din Sachsenhausen, lângă Berlin.

Niciodată până acum Germania, care multă vreme nu s-a grăbit să-i găsească pe aceşti criminali de război, nu a judecat foşti nazişti atât de vârstnici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here