Doctorul Tesloianu a mai fost cercetat penal. Ce s-a întâmplat cu dosarul

Medicul ieșean Dan Tesloianu, arestat în scandalul dispozitivelor medicale prelevate de la cadavre, a mai fost anchetat penal, însă dosarul a fost clasat în mod suspect, potrivit DNA, de către procurorul Emilian Eva, ares­tat la rândul său pentru fapte de corupție.

În 2011, Dan Tesloianu a fost acuzat de luare de mită în formă continuată, înşelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual şi uz de fals, însă dosarul a fost închis, în 2015, de fostul șef al DNA Iași, Emilian Eva. Ulterior, procurorul a ajuns să fie anchetat pentru vânzarea a peste 200 de tablouri, unele dintre ele fiind false. Majoritatea proveneau de la cardiologul Dan Tesloianu, care are reputația de a fi colecționar de artă.

În rechizitoriul prin care DNA l-a trimis în judecată pe Emilian Eva, în septembrie 2015, se menţionează în mod repetat că procurorul ar fi dispus renun­ţarea la trimiterea în judecată a lui Dan Tesloianu pentru a-şi crea un ascendent asupra acestuia şi pentru a-l determina pe medicul cardiolog, un cunoscut colecţionar de artă, să îl ajute să intre pe piaţa comerţului cu tablouri.

În cadrul an­chetei derulate în cazul procurorului Eva, foştii săi colegi de la DNA au urmărit şi modul în care dosarul lui Tesloianu a ajuns la procuror şi au interpelat şi foştii procurori care s-au ocupat de acest dosar.

Presa locală a scris, la momentul respectiv, că pentru a putea facilita anumite tranzacții cu Tesloianu, procurorul DNA Emilian Eva a preluat și a clasat în doar 4 zile dosarul în care cardiologul era acuzat de luare de mită.

Procurorul de caz de la care Emilian Eva a preluat dosarul a declarat în fața procurorilor DNA că intenționa să-l trimită în judecată pe medic.

Averea familiei Tesloianu

Familia Tesloianu deține o colecție de artă estimată la peste 50.000 de euro, conform declarațiilor de avere.

Medicul Dan Tesloianu deţine, împreună cu soţia sa, care este de asemenea medic la un spital din IaşI, două case şi un apartament. Una din case, în suprafaţă de 200 de metri pătraţI este în IaşI, iar cealaltă casă, de 120 de metri pătraţi este în Crăcăoani, Neamţ, scrie Ziarul de Iași.

Apartamentul are 51 de metri pătraţi, este situat în Iaşi şi a fost cumpărat în 2019. La mijlocul anului trecut, familia Tesloianu declara o colecţie de artă în valoare de 50.000 de euro, precum şI depozite bancare de 89.996 de euro, 50.000 de dolari şi 76.498 RON.

Dan Tesloianu câştigase în ultimul an 185.000 RON venituri salariale şi nu mai puţin de 160.000 de euro dividente de la firma Cardiomed SRL la care este acţionar.

La acestea se adaugă venitul soţiei, în valoare de 215.589 RON. Aceste informaţii sunt trecute în declaraţia de avere a soţiei doctorului Tesloianu, redactată pe 18 iunie anul trecut preciazează Ziarul de Iași.

Tesloianu, despre cererea mare de stimulatoare cardiace

Într-un interviu pentru Ziarul de Iași, din 2019, doctorul Dan Tesloianu vorbea despre cât de mare este solicitarea pentru implantarea dispozitivelor intracardice.

Medicul spunea că zilnic sunt programați 12 pacienți, că se ajunge la 80 de proceduri de implantare a dispozitivelor intracardiace pe lună și că în primele 6 luni din 2019 au fost realizate 450 de astfel de operații.

Această intervenție chirurgicală se realizează în Iași doar la Clinica de Cardiologie de la Spitalul „Sf. Spiridon” și la Institutul de Boli Cardiovasculare. „Pacienţii trebuie să înţeleagă că viaţa cu aceste dispozitive «salvatoare de viaţă» nu este doar «lapte şi miere».

Controalele periodice sunt foarte importante şi pacientul trebuie să respecte datele stabilite, deoarece numărul bolnavilor pe care îi avem în evidenţă este foarte mare”, declara dr. Dan Tesloianu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here