Dodon are „guvernul lui” condus de unul dintre consilierii săi. Executivul, trecut cu voturile PDM

UPDATE: Guvernul Chicu a fost votat cu 62 de voturi din 101

Știrea inițială

Republica Moldova ar putea avea astăzi un nou guvern, la doar două zile după dărâmarea executivului condus de Maia Sandu. Președintele Igor Dodon l-a desemnat pe Ion Chicu, unul dintre consilierii săi, să formeze un guvern „tehnocrat”. Validarea executivului este pe ordinea de zi a Parlamentului de la Chișinău.

Acesta are 47 de ani și este consilier prezidențial din 8 iulie. Înainte de asta, din decembrie 2018 și până în iunie 2019, a fost ministru al Finanțelor în guvernul PDM condus de Pavel Filip. Mai înainte, în perioada 2005-2009, a lucrat pentru guvernele comuniste Tarlev și Greceanâi.

„Am constatat că PSRM și ACUM sunt în imposibilitatea de a propune un prim-ministru comun, PD nu dorește să facă alianță cu nici unul din cele două partide, iar Partidul Șor vrea anticipate. Candidatura pe care o înaintez pentru funcția de prim-ministru este una acceptabilă pentru toți deputații din Parlament, este un profesionist de carieră și un om cu o experiență bogată în politici economice și sociale, capabil să asigure o viață mai bună pentru cetățeni”, a declarat Igor Dodon, citat de deschide.md.

Maia Sandu a spus că primise semnale încă de acum o lună că Igor Dodon vrea să o înlocuiască, dar că nu se aștepta ca procedurile să fie atât de rapide. Lidera PAS a spus că Ion Chicu este un om docil, care va urma comenzile venite de la Dodon.

„Noi nu ne-am făcut iluzii, ne-am așteptat la trădare, am primit semnale cu o lună în urmă că Igor Dodon vrea să dea jos guvernul și să-l pună pe Chicu prim-ministru. Nu ne-am așteptat că va fi așa repede. Omul se grăbește, nu mai poate sta departe de ministere și de tot felul de surse de bani. Era clar că o să ajungem în asemenea punct, nu era clar când. Chicu s-a ocupat cinci luni de cocolirea lui Dodon și acum vine în funcție, când am reușit să planificăm bugetul, să aducem bani internaționali”, a afirmat Maia Sandu, potrivit aceleași surse.

Alexandru Slusari, parlamentar al partidului condus de Maia Sandu, a spus că premierul desemnat nu este desemnat nu este tehnocrat, ci „plahocrat” (de la Plahotniuc, n.red.).

Cel mai probabil, guvernul va fi votat de deputații PSRM și PDM, aceeași care au dărâmat executivul Maia Sandu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here