Donald Trump amenință China cu represalii „masive” după restricțiile impuse de Beijing la pământurile rare

Sursa foto: aa.com.tr

China „devine foarte ostilă”, a declarat vineri președintele SUA, Donald Trump, amenințând Beijingul cu o creștere ‘masivă’ a taxelor vamale, după ce țara asiatică a decis să instituie un control și mai mare asupra exporturilor de tehnologii legate de pământurile rare, relatează France Presse, citată de Agerpres.

‘Aceasta a fost o adevărată surpriză’, a reacționat președintele american pe rețeaua sa Truth Social.

‘Trebuia să mă întâlnesc cu (președintele chinez Xi Jinping) peste două săptămâni la summitul APEC din Coreea de Sud, dar se pare că nu mai există niciun motiv’, afirmă el în aceeași postare.

Bursa din New York a închis pe roșu în fața acestei creșteri bruște a tensiunilor între cele două prime puteri comerciale mondiale, care au angajat un dialog comercial dificil.

Donald Trump a apreciat că ‘va fi obligat să contraatace financiar’.

Pământurile rare erau deja un punct de fricțiune majoră în negocierile comerciale sino-americane, Washingtonul acuzând Beijingul că tărăgănează în mod deliberat aprobarea autorizațiilor de export.

Gigantul asiatic este primul producător mondial al acestor materiale esențiale pentru domeniile digital, auto, energetic și chiar armament.

Noile controale anunțate joi de Beijing vizează exportul de tehnologii legate de extracția și producția acestor materiale, a precizat Ministerul Comerțului într-un comunicat.

Una dintre opțiunile pe care Donald Trump le ia în considerare pentru a răspunde este o creștere ‘masivă’ a tarifelor la mărfurile chineze care intră în Statele Unite, a adăugat el pe Truth Social.

‘Multe alte contramăsuri sunt analizate în mod serios’, a mai adăugat Trump.

‘Nu este posibil ca China să fie autorizată să țină lumea ‘prizonieră’, dar se pare că acesta este planul lor de ceva vreme’, a mai declarat Donald Trump.

De ce a pierdut Trump Nobelul pentru Pace la care din start nu se calificase