Donald Trump și-a câștigat reputația de a fi tipul care face ce vrea el, chiar și ca președinte al SUA… însă lucrurile stau astfel doar la prima vedere.
Cu cât pui mai atent lupa pe fapte, imaginea rezultată este destul de diferită: mai degrabă, liderul american spune ce vrea decât face ce vrea.
- Trump a spus numai ce a vrut și ce i-a trecut prin cap, legat de războiul ruso-ucrainean, dar nu a putut face decât ceea ce i-a permis terenul. În treacăt fie amintit, Trump a spus ce-a vrut el însuși să audă despre Zelenski, dar în realitate, azi, Zelenski e în poziția relativ confortabilă de a simți că-l poate strânge cu ușa pe omologul său, chiar și cerându-i rachete Tomahawk – și chiar să pluseze pe această temă (cu un aer de interesantă sfidare), în ajunul anunțului de la Oslo liderul de la Kiev afirmând că Ucraina va face lobby pentru ca Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace doar dacă Trump aproba livrările de Tomahawk. Iar Putin… Putin i-a trântit ușa în nas, violent și în repetate rânduri.
- Trump cerut recent ca nimeni, în Europa, să nu mai cumpere petrol de la ruși, dar nici măcar pe pudelul său de la Budapesta, Viktor Orban, nu l-a făcut până acum să renunțe sau măcar să anunțe că va face eforturi să renunțe.
- Trump a spus ce-a vrut despre cum va îngenunchia, economic, China, prin tarife, și cum va dicta el mersul comerțului internațional, tot prin tarife. După jumătate de an, situația este extrem de diferită – Trump nu a impus nimănui tarife pe măsura amenințărilor proferate, nu a îngenunchiat China, iar comerțul internațional, deși influențat masiv de politicile trumpiste nesăbuite, nu a ajuns totuși la cheremul celebrului păun (recomand AICI o cuprinzătoare radiografie proaspăt făcută de revista The Economist).
- În fine, liderul SUA a zis vrute și nevrute și doar ce i-a trecut prin minte despre meritele sale pentru a fi laureatul ediției 2025 a Premiului Nobel, doar pentru a se vedea 100% ignorat de comitetul de la Oslo.
Donald Trump vorbește astfel, dar lucrurile, în esență, se petrec cu totul altfel întrucât pe cât de obsedat este de ceea ce crede el, pe atât de ignorant este cu privire la ce cred ceilalți. Și pe cât de neștiutor e cu privire la ceea ce poate cu adevărat el și cu privire la ceea ce poate cu adevărat țara pe care o conduce, pe atât de nepriceput este raportat la ceea ce pot în realitate liderii pe care îi ia în balon și țările pe care aceștia le conduc (respectiv alianțele în care aceste țări sunt deja parte sau pe care le pot pune pe picioare în circumstanțe speciale).
Dar poate că eșecul în mod aparte spectaculos al lui Donald Trump este acela legat de Premiul Nobel pentru Pace.
Pentru a-l primi, a mințit că a încheiat șapte războaie și a făcut-o cu seninătatea cu care l-a etichetat pe Zelenski dictator, iar pe Putin băiat bun.
E drept că are meritul de a fi dat un impuls valoros încheierii conflictului din Gaza – dar în acest dosar încă e vorba de faza incipientă, eventualitatea încheierii războiului e încă departe, iar eventualitatea reconstrucției Fâșiei Gaza e și mai departe. Mai mult povestea Israel-Gaza nu a ajuns în acest punct doar pentru că Trump a vrut și a putut, ci pentru că s-a copt contextul general. Altfel, acești primi pași spre pace ar fi trebui să se consume imediat ce Trump a ajuns președinte, nu la aproape nouă luni după.
În ceea ce privește pacea din Gaza, multe, în viitor, nu vor depinde nici doar de Trump personal, nici doar de SUA, ca mare putere. Un deloc neneglijabil rol în modelarea evoluțiilor va și reveni unei sumedenii de actori statali și non-statali, mai mici și mai mari, ca și unor terțe dinamici locale și internaționale.
Într-un asemenea context, simplul fapt de a-ți imagina că poți purta laurii Nobelului pentru pace sugerează o neasemuită depravare intelectuală. Iar faptul de a fi șantajat emoțional Comitetul Nobel de la Oslo, invocând o presupusă jignire a Amercii în caz de laureat altul decât Trump, denotă un derapaj moral demn de universul MAGA, dar profund nedemn pe orice altă scară de valori.
De altfel, în ziua anunțării laureatei Premiului Nobel pentru Pace – dizidenta venezueleană Maria Corina Machado – președintele comitetului norvegian a ținut să arunce doi pumni de țărână pe copârșeul presiunilor trumpiste din ultimele luni, care se întețiseră în ultimele zile și ore.
Astfel, întrebat de un jurnalist cum comentează respectivele presiuni, odată anunțat câștigătorul, președintele Comitetului Norvegian Nobel a punctat sec, amintind că juriul are în vedere “curajul și integritatea”.
Nu ai putea spune că lui Trump îi lipsește o oarecare doză de curaj – căci, poate i-o fi lipsind curajul de a-l înfrunta adecvat pe Putin, dar are din plin curajul nebunesc de a se prezenta întregii lumi drept ceea ce nu este și drept ceea ce lumea întreagă a avut suficient timp să priceapă că nu va fi vreodată.
Dar mai ales, lui Trump îi lipsește integritatea. Este un clovn moral și este totodată unul dintre vectorii majori ai destructurării democrației (acasă, respectiv în lume), ca și ai frângerii dreptului internațional.
Iar acest aspect – integritatea, sub toate aspectele sale – e limpede că a cântărit decisiv în deliberările juriului de la Oslo, altfel nu ar fi fost menționat de președintele Comitetului Nobel, Jørgen Watne Frydnes.
Cel mai probabil, ponderea dimensiunii “integritate” s-ar fi putut reduce dacă Trump ar fi fost cu adevărat artizanul măcar al unei păci (căci de șapte nici nu poate fi vorba).
Dar în Ucraina nu e pace, iar în Gaza abia acum se fac primii pași către așa ceva și nimeni, nici măcar Trump, nu poate ști cum vor evolua lucrurile în Fâșie mâine, poimâine și peste un an. Mai ales că Benjamin Netanyahu nu pare să fi tras ultimele salve – nici în direcția blocării unui stat palestinian, nici în direcția “trădării” comise de Trump, din perspectiva lui Netanyahu.
Ironia sorții e că Premiul Nobel pentru Pace a mers în Venezuela – și bine a făcut. Dar în Venezuela – cine știe ? – poate va începe un conflict… în care SUA ar putea fi implicată, de care Trump va fi întâiul responsabil, dacă va începe, în care Putin cu siguranță nu va fi absent, căci e deja prezent.
- PS: Am militat încă din 2023 pentru acordarea Nobelului pentru Pace lui Donald Trump și chiar lui Viktor Orban – nu sunt habotnic. Dar susțineam și atunci, fix ca acum, că trebuie acordat pe merit, iar nu pe considerente de PR: “Pentru a merita Nobelul pentru Pace, Donald Trump și Viktor Orban nu ar avea de luptat cu morile de vânt, nici de riscat propria viață, sănătate ori libertate, nici de imaginat scheme de neimaginat prin care să contribuie la asigurarea liniștii și bunăstării populațiilor de pe Terra. O simplă piruetă din partea fiecăruia spre revenirea ambilor la bunul simț general și cel istoric e tot ceea ce le revine celor doi pentru a fi recunoscuți ca pacificatori supremi”. Argumentul îl găsiți AICI.
