Dorin Recean, propus de Maia Sandu pentru funcţia de premier

Sursa: Facebook

Dorin Recean, fost ministru de interne şi actual consilier prezidenţial pe probleme de securitate, a fost propus vineri de preşedinta Maia Sandu pentru funcţia de premier, după demisia guvernului condus de Natalia Gavriliţa, anunță News.ro.

În declaraţia făcută cu ocazia nominalizării lui Dorin Recean, preşedinta Maia Sandu a subliniat că noul guvern are drept sarcină accelerarea reformelor şi a luptei anticorupţie, dar şi preocuparea pentru creşterea securităţii.

„Este o perioada grea pentru toata lumea. Noul guvern va trebui să crească nivelul de securitate al ţării. Trecem printr-o criză majoră. Chiar dacă iniţiatorii războiului energetic au dorit să cădem, noi mergem înainte. Noul guvern va trebui să continue şi să accelereze reforma justiţiei”, a declarat Maia Sandu.

În vârstă de 48 de ani, Dorin Recean fusese numit în urmă cu un an în funcţia de secretar general al Consiliului Naţional de Securitate.

Atât premierul demisionar, cât şi preşedintele partidului de guvdernământ (PAS), Igor Grosu, menţionaseră nevoia ca următorul executiv să se concentreze asupra problemelor de securitate. Cum PAS deţine în parlament o majoritate confortabilă, învestirea guvernului Recean nu ar urma să pună probleme.

Ce spunea Natalia Gavrilița, acum mai puțin de o lună, despre guvern, relația cu Maia Sandu și funcția de șef al băncii centrale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here