<< Războiul din Ucraina nu a avut încă un moment definitoriu – adică un eveniment care să-i fi dat unei părți sau celeilalte atât de mult impuls încât să nu poate fi depășit. Al Doilea Război Mondial a avut Stalingrad, războiul din Vietnam a avut ofensiva Tet, Războiul Civil american a avut Gettysburg. Este un moment care poate inversa fluxul de luptă sau poate întări fluxul existent. Poate fi psihologic, marțial, politic, economic sau orice altceva, dar în orice caz este punctul în care îndoiala este stoarsă din război. Unele războaie sunt atât de unilaterale încât încă de la început nu există nicio îndoială >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Războiul din Ucraina a început cu certitudinea că Rusia va câștiga. Aproximativ un an mai târziu, Rusia încă mai caută un moment definitoriu. Soluția sa: o mișcare mare de clește. Cleștele de nord se va deplasa spre vest și sud de la Cernihiv spre Jitomir. Cleștele de sud ar sări din Herson și Melitopol spre nord-est, ocolind Odesa și îndreptându-se spre Vinnița. Teoretic, cleștele s-ar închide între Vinnița și Jitomir. Avantajul cleștelui este că cele două mișcări constituie o forță concentrată care își poate modifica unghiurile de atac dacă este necesar. Apărătorii ar fi dispersați pe mai multe căi de atac și ar trebui să fie contracarați în locuri neașteptate, pe măsură ce cleștele închide liniile de aprovizionare. Interiorul unei astfel de mișcări se numește cazan dintr-un motiv.
Pericolul cu această manevră este că flancurile exterioare sunt vulnerabile. Dacă se execută corect, va obliga o redistribuire a forțelor pentru a proteja împotriva loviturilor și, astfel, va dispersa energia concentrată a atacului. Dacă cleștele este eficient de timpuriu, apărătorii din interiorul cazanului vor trebui să se apere din toate părțile.
Pentru ca acest lucru să funcționeze, Rusia are nevoie de o forță mobilă mare pentru a compune cleștele, precum și de o forță pe perimetru pentru a devia contraatacuri. Rusia poate să aibă sau să nu aibă numerele necesare pentru a executa o operațiune atât de complexă și este clar din operațiunile anterioare că este posibil să nu aibă structura de comandă. Dar dacă va reuși, ar izola cea mai mare parte a forței ucrainene, precum și o mare parte a Ucrainei. De asemenea, ar pune forțele ruse lângă Polonia și România și, deși nu ar putea ataca, ar reprezenta o amenințare politică serioasă și imediată.
Evident, habar n-am dacă Moscova se gândește la asta în astfel de termeni, capabilă să execute planul sau chiar pregătită pentru ceea ce se întâmplă dacă cleștele eșuează. Totuși, când ne uităm la forțele care sunt desfășurate, acestea sunt împărțite în zona principală de luptă, ceea ce are sens doar dacă scopul este de a crea un clește mortal.
Inversul acestui atac este a dispersa forțele ucrainene în formațiuni mari și agile pentru a lovi cu suficientă putere cleștii relativ subțiri, pentru a le perturba mișcarea în timp ce folosesc lovituri aeriene masive împotriva inamicilor mobili și imprevizibili. Ca în toate războaiele, calitatea comenzii și moralul soldaților vor fi cunoscute abia mai târziu, dar ar trebui să fie cunoscute de comandanți, care pot remedia slăbiciunea sau planul în jurul acesteia. Și, important, Rusia poate oricând să anuleze atacul. Ucraina nu poate.
Dacă există un astfel de atac, acesta va fi determinat de drumuri. Rușii trebuie să poată folosi drumuri practicabile și să traverseze râuri, ceea ce înseamnă recurgerea la echipamente de pod. Se va întâmpla asta? Mi se pare că se întâmplă deja. Cei doi clești sunt la locul lor, iar rușii își împart forțele. Acest lucru sugerează că trecem la un moment definitoriu. Nu este clar cine va sărbători. >>
George Friedman | Ucraina, în fața unei noi confruntări. Zonele delicate
