Dosarul Epstein: Fostul ambasador britanic în SUA, Peter Mandelson, a fost eliberat pe cauțiune

Sursa: X

Fostul ministru și ambasador britanic Peter Mandelson, arestat luni în cadrul unei anchete privind transmiterea de informații sensibile către infractorul sexual Jeffrey Epstein, a fost eliberat marți pe cauțiune, informează AFP, citată de Agerpres.ro.

Poliția din Londra a comunicat doar că ‘un bărbat de 72 de ani, arestat pentru suspiciuni de neglijență în serviciu în exercitarea funcțiilor publice, a fost eliberat pe cauțiune în timp ce ancheta continuă’.

Potrivit unei surse din poliție a agenției britanice Press Association, deși nu s-a precizat oficial, cel în cauză este lordul Peter Mandelson.

Acesta a fost demis în septembrie din funcția de ambasador în SUA, după ce legăturile sale cu americanul Epstein, decedat în închisoare în 2019, au început să devină clare în urma publicării unor documente de către Departamentul Justiției de la Washington. Poliția britanică și-a început ancheta împotriva lui Mandelson luna aceasta, după ce guvernul premierului Keir Starmer a pus la dispoziție conversațiile dintre fostul diplomat și Epstein.

Când s-a aflat că avusese o relație cu Epstein mai strânsă decât se știa, Mandelson a demisionat din Partidul Laburist de guvernământ și din parlamentul de la Londra.

„De ani de zile plătim «finaluri fericite» pentru Andrew”. Povestea din interior a unei rușini regale, spusă de biograful său