Droguri | Propunerile legislative înaintate de MAI

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, a anunţat mai multe propuneri de modificare a legislaţiei în privinţa combaterii traficului şi consumului de droguri, una dintre acestea vizând acordarea de bonificaţii pentru poliţiştii care au capturat cantităţi importante de droguri. De asemenea, este vizată şi eliminarea condamnării cu suspendare pentru trafic de droguri. O altă măsură îi vizează pe poliţişti, care ar putea fi testaţi antidrog în timpul serviciului, iar cine refuză ar putea fi suspendat din funcţie, transmite News.ro.

Bogdan Despescu a prezentat miercuri, într-o conferinţă de presă, mai multe propuneri legate de prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri, dar care ţin de integritatea personalului MAI.
“Pe parcursul săptămânilor precedente s-a derulat un amplu proces de consultare cu specialişti din domeniu şi, totodată, au fost valorificate dezbaterile din spaţiul public, dezbateri pe temele actuale, astfel că astăzi vă putem prezenta un pachet de măsuri care abordează integrat prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri, aspecte conexe, atât activităţilor de combatere, dar şi siguranţei rutiere. Totodată, vizăm aspecte ce ţin de integritatea personalului Ministerului Afacerilor Interne. Prin acest pachet de măsuri urmărim amendarea mai multor acte normative”, a explicat secretarul de stat.
El a precizat că o propunere se referă la faptul că în anumite situaţii poliţiştii pot dispune urmărirea penală, în cazuri de trafic de droguri.
“În domeniul combaterii traficului de droguri, măsurile vizează gestionarea mai eficientă a resurselor şi simplificarea procedurilor în ceea ce priveşte instrumentarea cauzelor penale, astfel că, prin această modificare, Poliţia poate dispune din oficiu urmărirea penală în anumite situaţii, iar DIICOT se va degreva de cauzele cu un grad de complexitate scăzut, poliţistul antidrog având un rol activ în investigarea acestor fapte”, a explicat Bogdan Despescu.
El a adăugat că o altă măsură vizează acordarea de bonificaţii pentru poliţişti.
“La iniţiativa ministrului Afacerilor Interne, vom propune o reglementare privind acordarea de bonificaţii poliţiştilor în raport de criterii de performanţă pentru îndeplinirea unor activităţi care au condus la capturarea unor cantităţi semnificative de droguri, substanţe interzise, arme şi muniţii, indisponibilizarea unor sume mari de bani, precum şi denunţarea unor fapte de corupţie”, a mai transmis secretarul de stat.
Bogdan Despescu a mai afirmat că în acest pachet de măsuri sunt şi modificări privind pedepsele pentru traficanţii de droguri.
“De asemenea, pachetul de măsuri propune pedepse adecvate pentru traficanţii de droguri, respectiv înăsprirea condiţiilor în care infractorul poate beneficia de reducerea pedepselor. Pot beneficia de reducerea pedepselor doar cei care conduc la capturarea unor cantităţi mai mari de droguri sau similare cu cele care fac obiectul faptei sale. În prezent, legea oferă posibilitatea ca un traficant prins, de exemplu, cu 10 kilograme de droguri să beneficieze de reducerea pedepselor dacă denunţă o persoană ce face trafic de droguri cu 500 de grame”, a declarat secretarul de stat, care a completat că este vizată şi eliminarea posibilităţii de condamnare cu suspendare pentru trafic de droguri.
Totodată, o altă propunere prevede pedepse mai mari pentru cei care vând droguri în zone unde au acces tinerii şi copiii.
“Instituirea unor noi situaţii agravante referitoare la deţinerea de droguri în spaţii publice în care au acces tinerii şi copiii. Concret, persoana care deţine droguri pentru consum în şcoală, la festivaluri este sancţionată cu o pedeapsă mai mare comparativ cu situaţia în care este depistată singură în maşină cu droguri. Instituirea unor proceduri accelerate pentru dotarea DIICOT şi Poliţiei Române cu bunuri confiscate de la traficanţii care au utilizat aceste bunuri şi care, prin această măsură, vor fi utilizate de structurile amintite în lupta anti-drog”, a mai explicat Despescu.
De asemenea, o altă măsură se referă la confiscarea autovehiculelor în cazul în care şoferul este depistat în mod repetat sub influenţa alcoolului sau drogurilor.
“În domeniul siguranţei rutiere, reglementarea vizează măsura confiscării vehiculelor folosite ca armă de conducătorii auto. Concret, va face obiectul confiscării de autovehicule situaţia în care, în mod repetat, şoferul este depistat sub influenţa alcoolului şi drogurilor sau în situaţia în care şoferul aflat sub influenţa alcoolului sau substanţelor psihoactive provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane”, a mai precizat Despescu.
Secretarul de stat a mai anunţat că se doreşte şi clarificarea procedurii de ridicare a vehiculelor în cazul în care un şofer este depistat drogat la volan.
“Clarificarea situaţiilor şi procedurii de imobilizare şi ridicare a vehiculelor. Mă refer aici la situaţiile în care conducătorul auto este depistat în trafic sub influenţa alcoolului sau substanţelor psihoactive, iar lăsarea la acel moment a vehiculului sub controlul persoanei depistate este de natură a genera o stare importantă de pericol”, a afirmat Bogdan Despescu.
O propunere importantă vizează modificarea Statutului poliţistului şi statutul cadrelor militare din Ministerul Afacerilor Interne.
“Instituim obligativitatea testului antidrog în cadrul examenului medical pentru admiterea în MAI, precum şi anual, în timpul carierei. Instituim obligativitatea poliţistului de a se supune testării pentru determinarea comportamentului simulat şi testarea antidrog şi alcool pe timpul serviciului. De asemenea, venim cu instituţia suspendării în funcţie a poliţistului pe o perioadă determinată, dacă nu se supune acestor testări. Mergem până la încetarea raporturilor de serviciu pentru cei care nu înţeleg că trebuie să respectăm toate normele”, a mai declarat secretarul de stat Bogdan Despescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here