Directorul Centrului Carnegie Rusia-Eurasia spune că va urma o perioadă de vasalitate a Rusiei.
Atunci când Xi Jinping va sosi la Moscova, pe 20 martie, pentru o vizită de stat, ceremoniile de la Kremlin vor fi axate pe demonstrarea nu doar a respectului față de cel mai important oaspete străin pe care Rusia l-a găzduit de la începutul războiului împotriva Ucrainei, ci și a egalității dintre liderul chinez și gazda sa, președintele Vladimir Putin. Cu toate acestea, protocoalele elaborate ale curții nu vor putea masca asimetria de putere tot mai mare dintre cele două țări, scrie Alexander Gabuev în The Economist.
<< Lui Putin îi place să prezinte asaltul său asupra Ucrainei ca pe un act de rebeliune împotriva dominației americane la nivel mondial și ca pe un salt spre suveranitatea deplină a Rusiei. Realitatea este foarte diferită. După treisprezece luni de război, Rusia este din ce în ce mai dependentă de China ca piață de desfacere pentru produsele sale de bază, ca sursă de importuri critice și ca cel mai important partener diplomatic pe fondul izolării sale globale tot mai mari. În 2022, China a reprezentat aproape 30% din exporturile rusești și 40% din importurile sale. O parte din ce în ce mai mare din aceste schimburi comerciale este decontată în yuani chinezi, deoarece Occidentul sancționează accesul Rusiei la dolar și euro. Având în vedere că Occidentul își desființează rapid dependența de resursele naturale rusești, această dependență va crește.
Într-adevăr, Rusia ar putea fi în curând mai dependentă de China decât a fost vreodată de Europa. Aceasta și-a lansat pivotul către China în 2014, după anexarea Crimeei, pentru a se diversifica dinspre Europa. Acum că legăturile cu Occidentul sunt rupte iremediabil, Rusia nu are alte opțiuni pe termen lung în afară de China.
Deocamdată, China se mulțumește pur și simplu să își monetizeze influența geoeconomică în creștere asupra Rusiei, asigurându-și reduceri la exporturile sale de hidrocarburi și cucerindu-i piața de consum. Dar probabil că este doar o chestiune de timp până când China va cere mai multă loialitate politică pentru ajutorul său în menținerea pe linia de plutire a regimului lui Putin.
Pe măsură ce dependența Rusiei de China reduce influența Kremlinului, China ar putea cere mai multe concesii politice. Ar putea cere Rusiei să împărtășească tehnologii militare sensibile, să accepte prezența sa navală în Arctica rusă sau să dea undă verde la mai multe instalații ale Armatei Populare de Eliberare în Asia Centrală. De asemenea, China ar putea dori să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește legăturile Rusiei cu țările asiatice care au propriile probleme cu regimul lui Xi. De exemplu, China ar putea cere Rusiei să nu întrețină echipamentele militare pe care le vinde Indiei de zeci de ani. Este posibil ca Kremlinul să nu poată refuza unele dintre aceste oferte.
De ce, dacă Kremlinul este atât de obsedat de presupusa dominație americană în relația sa cu Occidentul, ar bloca țara într-o deferență tot mai profundă față de China? Motivul este că războiul împotriva Ucrainei și, prin extensie, a aliaților săi occidentali, a apărut ca principiu de organizare a politicii, economiei și politicii externe rusești. Putin și anturajul său au mizat atât de mult pe această campanie încât războiul a devenit existențial. Pierderea acestuia, în mințile întunecate ale oamenilor duri de la Kremlin, înseamnă pierderea puterii, a țării și poate chiar a propriei libertăți și vieți.
Pe măsură ce cenzura și represiunea devin norma în Rusia, iar economia este din ce în ce mai mult pusă pe picior de război, Kremlinul reevaluează fiecare relație diplomatică prin prisma sprijinului său potențial pentru efortul de război. China apare ca fiind cel mai important partener, din trei motive.
În primul rând, achizițiile sale crescute de produse de bază rusești umplu pieptul de război al lui Putin. În al doilea rând, China este o sursă vitală de provizii pentru mașina de război a lui Putin, fie că este vorba de componente pentru armele rusești sau de microcipuri pentru mașinile industriale. În cele din urmă, deși Kremlinul a căutat modalități de a pedepsi Occidentul – mai ales America – pentru sprijinul acordat Ucrainei, până acum instrumentele pe care le-a utilizat, cum ar fi armele cibernetice sau șantajul energetic, nu s-au dovedit foarte eficiente. Prin urmare, Kremlinul este din ce în ce mai convins că a ajuta China, principalul adversar global al Americii, să își detroneze marele rival, este cea mai bună modalitate de a se răzbuna pentru ajutorul acordat Ucrainei de către administrația Biden. Acesta este motivul pentru care împărtășirea secretelor militare sensibile cu China, sau facilitarea în alt mod a mașinăriei sale militare, nu mai pare tabu.
Ceea ce îndulcește pilula supunerii față de China nu este doar Schadenfreude-ul cu privire la apropiata dispariție a hegemoniei americane, ci și abilitatea remarcabilă a Chinei de a masa ego-ul rusesc și de a-i oferi lui Putin o imagine publică validă, inclusiv prin vizita de stat a domnului Xi. O altă realitate reconfortantă este că Chinei nu-i pasă deloc de represiunea și corupția din interiorul Rusiei, atâta timp cât interesele chineze sunt servite.
Noua atitudine a Rusiei față de China este în contrast puternic cu cea de acum un an. Înainte de 24 februarie, multe voci din sistemul de putere rusesc au avertizat împotriva unei curse oarbe în îmbrățișarea Chinei, pledând pentru o politică externă mai echilibrată. Aceste voci sunt acum tăcute, subordonate viziunii-tunel a lui Putin asupra intereselor naționale rusești: distrugerea Ucrainei și răzbunarea pe Occident. Tragedia pentru Rusia este că, chiar și după ieșirea lui Putin de pe scena politică, noua configurație a unei dictaturi eurasiatice gigantice, supusă stăpânilor chinezi, va supraviețui probabil.
Într-o zi, războiul din Ucraina se va încheia, cu un rezultat nesatisfăcător pentru toate părțile. La urma urmei, Rusia are arme nucleare și nimic nu indică faptul că nu le va folosi dacă Putin crede că pierderea războiului ar însemna dispariția sa. Oricât de dezirabilă ar fi, prin urmare, o revenire la granițele Ucrainei din 1991, recunoscute la nivel internațional, pare puțin probabilă, la fel ca și ideea că Putin și alți criminali de război ruși vor zbura de bună voie la Haga pentru a fi judecați.
Peste câțiva ani, Occidentul își va fi eliminat dependența economică față de tot ce este rusesc. Economia Rusiei se va adapta – cu un ajutor enorm din partea Chinei – la un nou model: mai sărac și mai înapoiat din punct de vedere tehnologic, dar durabil. China va consuma cea mai mare parte a exporturilor rusești și îi va furniza singura tehnologie modernă; sistemul financiar rusesc va fi complet yuanizat. Liderii sancționați ai serviciilor de securitate și ai armatei rusești vor deveni noua elită a țării: în mare parte veterani ai campaniei din Ucraina, fără experiență de călătorie în Occident după 2014 și mulți dintre ei cu copii în universități chineze de top.
Pentru a restabili legăturile cu Occidentul și pentru a evada de sub această dominație chineză, Rusia va trebui să îndeplinească cererile Ucrainei de tragere la răspundere a criminalilor de război, de reparații și de returnare a tuturor teritoriilor anexate, cu promisiunea unei ridicări parțiale a sancțiunilor ca o recompensă evazivă. Aceasta va fi o sarcină dificilă chiar și în scenariul puțin probabil al unui guvern democratic în Rusia post-Putin, și aproape imposibilă pentru echipa care va conduce probabil Kremlinul după ce Putin va pleca în cele din urmă. Vasalitatea față de China va părea mai familiară, mai previzibilă și mai benefică.>>
Putin devine un proscris global. Ce înseamnă punerea sa sub acuzare pentru crime de război
