Dumitru Tudor, zis ”Ciorbă”, unul dintre primii impresari români, după Revoluție, a murit joi răpus de noul coronavirus, anunță ProSport. Sursa citată scrie că fostul om de fotbal, în vârstă de 66 de ani, avea plămânii afectați în proporție de 70%.
Dumitru Tudor, unul dintre cei mai vechi impresari din fotbalul românesc, era internat în spital de la data de 9 martie, când a fost diagnosticat cu COVID-19.
„După un an în care credeam că am scăpat de COVID, nenorocitul de carcalac m-a lovit. Să dea Dumnezeu să scap cât mai repede”, era mesajul postat de Dumitru Tudor pe Facebook, după ce a aflat că a fost depistat cu COVID-19.

Dumitru Tudor a fost printre primii impresari români, după Revoluție. Acesta a fost jucător la echipe precum Rapid, Sportul, Delta Tulcea sau Progresul. După retragere și în paralel cu cariera de agent, „Ciorbă” a fost conducător și investitor la cluburi ca Autobuzul București, redenumită ulterior Rocar, și Rapid.
Anul trecut, în luna septembrie, familia Tudor a trecut printr-un alt moment foarte dificil. Mirela, fiica impresarului, a decedat în Franța, mai scrie sursa citată.