Aruncă un ciolan în mijlocul unei haite de câini și se vor sfâșia între ei pentru a-l înhăța. Încearcă să îl recuperezi și se vor coaliza subit pentru a te sfâșia pe tine.
E greu să găsești o imagine mai blândă pentru a descrie ultimele luări de poziție ale organismelor reprezentative din mediul magistraților la adresa celor care le critică lăcomia, lipsa de solidaritate, atentatul la bunul simț și la echilibrul bugetului țării, ori promovarea unor privilegii aberante cum nu mai găsești niciunde în lumea civilizată.
Săptămâna trecută, circul a fost întreținut de Înalta Curte de Casație și Justiție, sub bagheta controversatei sale șefe, Lia Savonea (link la final).
Săptămâna asta a debutat cu o “câinească” escaladare a circului – conducerile curților de apel s-au “înhăitat” pentru a face zid în jurul ICCJ/Savonea -, dar și cu un șocant gest de răutate, dispreț și lipsă de proporții din partea Consiliului Superior al Magistraturii.
Acest din urmă organism, CSM, el însuși cu o imagine-franjuri pe care a dobândit-o în timp, i-a făcut plângere penală unui vicepremier pentru o opinie exprimată de acest oficial; pe deasupra, pentru o opinie exprimată în cel mai civilizat mod. Tăioasă opinie, e drept, dar perfect legitimă, civilizată și foarte la obiect.
Oana Gheorghiu a fost dată de CSM pe mâna colegilor procurori ca și cum Oana Gheorghiu ar fi cel mai nenorocit și periculos exemplar din societatea românească.
În speță, CSM cere parchetului nici mai mult nici mai puțin decât să efectueze “cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare prevăzută de dispoziţiile art. 369 din Codul Penal”.
“Băieții deștepți” din Justiție, iată, nu se joacă – art. 369 din CP prevede pedepse cu închisoarea (de la 6 luni la 3 ani) sau amendă.
Stimabilii ăștia ori și-au pierdut direcția, ori și-au pierdut răbdarea !
Dar un lucru e cert: dat fiind nivelul lor malign de încrâncenare, din perspectiva justițiabilului îți pui semne tot mai mari și mai numeroase de întrebare dacă, în judecarea dosarelor pe care le au pe mână la locul de muncă, magistrații care s-au “înhăitat” la așa ceva chiar sunt în stare să folosească în mod optim uzul rațiunii, justa măsură și cunoștințele profesionale acumulate în anii de studiu.
Apoi, te întrebi și dacă nu cumva la atât se reduce, în realitate, strategia lor de “negociere”: pumnul în gură, ciocu’ mic, pe scurt, intimidare.
Dacă l-au trimis pe mâna procurorilor pe un înalt oficial guvernamental, întâmplător unul cu un parcurs absolut extraordinar în activitatea sa civică, atunci cum o arăta riscul pentru restul muritorilor de rând care îndrăznesc să nu “vibreze” cu lăcomia și cu argumentele pline de păcat logic, etic și moral ale domniilor lor, magistrații ?
În fine, își face loc și o stupefiantă ironie a sorții: tocmai omul atacat azi, cu asemenea ferocitate și nerușinare, de către ce breasla plătită gras și nemeritat (mai ales judecând după rezultatele de ansamblu ale justiției române) a mai fost răsplătit și în trecut cu același tip de monedă, doar că de politicieni.
Întâmplător, chiar de politicieni din același partid, PSD, cu care zona anti-reforme din rândul magistraților s-a simțit mereu suspect de apropiată.
Pentru spitalul destinat copiilor bolnavi de cancer pe care l-au ridicat mobilizând sute de mii de români și mii de firme, acum câțiva ani Oana Gheorghiu și colega sa, Carmen Uscatu, de la asociația Dăruiește viață, erau criticate rușinos de Gabriela Firea, fost primar PSD al Capitalei, iar Sorina Pintea, fost ministru PSD al Sănătății (dumneaei a cunoscut și celula !) avusese în minte să naționalizeze banii strânși pentru spitalul de copii – zeci de milioane de dolari.
În loc să le facă statuie, niște “cinstiți” au încercat constant să le demoleze. Ieri, niște politicieni anti-reforme, din PSD. Iar azi, niște magistrați anti-reforme (cu concursul în continuare larg al aceluiași PSD – căci, iată, unele lucruri par să nu se schimbe niciodată).
Solidaritatea și bunul simț nu o fi cei mai fideli însoțitori pe drumul vieții în cazul magistraților din siajul Savonea, al celor din conducerile curților de apel care au sărit să o sprijine, a celor din CSM care cheamă potera la ușa unui vicepremier, pentru o opinie, și, în general, al acelor magistrați care plâng monstruos că li se taie privilegii care nu ar fi trebuit să existe și pe care, oricum, nu le merită.
Dar cum rămâne totuși cu logica și cu aritmetica, două elemente de bază pe care cei ce împart dreptatea s-ar fi zis că le-au deprins încă din primul an de facultate și pe care s-ar fi presupus că în viața profesională și le-au tot consolidat ?
Căci vicepremierul Oana Gheorghiu, atunci când a introdus metafora copilului, care probabil i-a scos din minți tocmai întrucât le-a dezvăluit micimea, a spus un lucru logic și validat aritmetic: într-un buget care nu are suficient pentru toată lumea, dacă dai în plus cuiva tai de la altcineva.
Și asa e: când și-au pompat, în instanță, privilegii cu tona, magistrații din România practic au legiferat îngrășarea lor pe seama dezosării altor categorii de semeni.
Nu e nimic despre principii în discuția despre pensiile din justiție, așa cum fals susțin magistrații, ci mai degrabă e vorba despre lipsa, în ceea ce-i privește, fie și numai a unor minime principii.
Unii să mănânce cu trei mâini, alții deloc – nu-i deranjează. Iar cei ce nu sunt de acord cu genul ăsta de împărătească împărțeală, să facă, dom’le, pușcărie!
Oare chiar absolut toți magistrații din România să fie din acest aluat acru ? În caz că nu, atunci, fraților, atâția câți sunteți altfel, acum e momentul vostru, acum e cazul să arătați asta!
- PS: Interesant, în demersul CSM contra vicepremierului Oana Gheorghiu, este și faptul că pentru a contracara contestarea pretențiilor lor cu privire la pensiile proprii, au sărit imediat cu plângere penală pentru “infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare”. În schimb, de aproape două decenii, există în România o legislație menită să contracareze și să pedepsească infracțiuni precum antisemitismul, promovarea ideologiilor criminale, precum legionarismul, incitarea la ură de diverse tipuri, cult pentru persoane condamnate pentru crime împotriva umanității sau genocid. Pe parcursul celor aproape 20 de ani, legislația a fost chiar îmbunătățită. Dar practica… ei bine, practica a rămas o rușine. Justiția română, aia care se simte stat în stat și e roasă mereu de o foame cumplită de bani și privilegii, are un bilanț rușinos și în repetate rânduri criticat pe plan intern și internării. Un bilanț rușinos, dar și periculos, căci acum un an pe vremea asta, cu ocazia primului tur de la prezidențiale, întâmplarea a făcut să aflăm pe pielea noastră cât de scump ne-ar fi putut costa, ca nație, lunga perioadă în care justiția română a lăsat în voia lor indivizi și celule care au promovat cele mai odioase idei, resentimente și doctrine.
