E ceva putred în Danemarca

Sursa: Casa Albă

Mai precis, Trump o amenință

  • Podcastul Critical Conditions, Ep. 33

În episodul de astăzi al Critical Conditions, Claire și cu mine ne-am concentrat asupra indignării — o indignare reală, un cuvânt care și-a pierdut valoarea — provocate de faptul că Statele Unite transmit acum deschis că nu exclud folosirea forței împotriva unui aliat NATO, Danemarca, pentru a pune mâna pe Groenlanda, pe care Donald Trump o dorește.

Fie și numai această propoziție ar trebui să înghețe sângele în toți. Nu pentru că scenariul ar fi probabil, ci pentru că a devenit posibil de rostit. Groenlanda este un teritoriu suveran asociat cu Danemarca, un membru NATO în toată regula. Statele Unite, principalul garant al ordinii de securitate de după război, refuză să excludă categoric folosirea forței militare împotriva unui aliat cu care se află legat prin tratat, pentru un teritoriu suveran. Motivele sunt ridicole. L-au votat americanii pentru așa ceva?

Desigur, la mijloc sunt mineralele, rutele de transport maritim, strategia arctică și altele, dar în realitate niciunul dintre aceste argumente nu stă în picioare. Problema elementară ține de faptul că un președinte american poate trata teritoriul unui aliat ca pe un obiect de achiziție. Aceasta bornă majoră a fost depășită.

În plus, Danemarca este clară: SUA pot avea tot accesul necesar la Groenlanda — trupe, baze și orice altceva — pentru a-și proiecta prezența în Arctica. Cât despre faptul de a pune mâna pe bogățiile minerale din subsol, Statele Unite nu pot fi o țară care se angajează în astfel de acte de huliganism. Cel puțin nu pe față. Deși, pe de altă parte, declarațiile lui Trump, făcute chiar weekendul trecut, potrivit cărora are nevoie de acces la petrolul Venezuelei, spun multe.

Timp de 75 de ani, NATO s-a sprijinit nu doar pe Articolul 5, ci și pe o asumpție nerostită, mai fundamentală decât orice clauză: aceea că disputele dintre aliați sunt rezolvate politic, niciodată militar. Odată ce acest principiu este aruncat cu indiferență la gunoi, alianța se apropie de punctul de rupere, iar lui Putin i se oferă un cadou uriaș.

Se transmite un mesaj tuturor aliaților mici și mijlocii care privesc cu atenție: securitatea voastră ar putea fi condiționată.

Claire a făcut observația esențială că semnalele contează la fel de mult ca acțiunile. Chiar dacă nu va fi folosită niciodată forța — lucru de care sunt aproape sigur — simplul refuz de a o exclude schimbă calculele. Aliații tatonează. Adversarii testează limitele. Normele nu se erodează prin explozii, ci prin rezerve și nuanțări.

  • Critical Conditions este o coproducție Ask Questions Later și The Cosmopolitan Globalist al lui Claire. The CG chiar merită urmărit.

Am avut totuși o mică divergență în privința efectelor pe termen lung.

Viziunea lui Claire, spusă pe scurt, este că acest tip de daună e unul persistent. Odată doborât un tabu – odată ce Statele Unite arată că sunt dispuse să ia în calcul folosirea forței împotriva unui aliat – încrederea nu revine pur și simplu la loc. Chiar dacă Trump dispare din peisaj, memoria rămâne. Precedentul există. Viitorii lideri, atât aliații, cât și rivalii, îl vor lua în calcul.

Nu sunt în dezacord cu diagnosticul. Punctul în cere diferă opinia mea e caracterul permanent.

Am susținut că acest episod reprezintă o erodare, nu o prăbușire. O erodare serioasă, da, însă nu ceva ireparabil. Ordinea de după război nu a fost menținută doar prin „vibe-uri”; a fost susținută de interese. Iar aceste interese nu au dispărut. NATO funcționează în continuare pentru că membrii săi, inclusiv Statele Unite, obțin beneficii strategice covârșitoare din existența alianței. Această realitate exercită propria ei forță de atracție.

Oricum ar fi, episodul Groenlanda nu este o glumă, nici o diversiune și nici o simplă curiozitate legată de Trump. >>> Iar odată ce reținerea devine opțională, chiar fie și doar la nivel retoric, toată lumea are motive să fie atentă.

Dincolo de Groenlanda, am discutat și despre Iran. Protestele de acolo par să aibă potențialul de a destabiliza regimul, iar eu am remarcat că există o coagulare serioasă în jurul prințului moștenitor aflat în exil, Reza Pahlavi. L-am lăudat pe Trump pentru avertismentul adresat iranienilor de a nu ucide protestatari, dar Claire a observat că, atunci când oricum au făcut-o, în număr mare, el pare să fi trecut peste.

Pe de altă parte, în Minnesota, ICE tocmai a ucis un cetățean american care nici măcar nu protesta. Acesta nu este doar încă un deces, ci va deveni un simbol al tuturor lucrurilor care au alunecat spre autoritarism în Statele Unite. Mă aștept la rezistență masivă oriunde va mai fi desfășurat ICE — lucru care s-ar putea să fie exact ceea ce își doresc Trump și acoliții lui. Situația ar putea scăpa de sub control.

Noua schemă a lui Trump de sabotare a mass-media: fuziunile