Inquam Photos / Octav Ganea

Senatoarea PSD Ecaterina Andronescu este de părere că trebuie făcută o analiză „foarte serioasă” în Partidul Social Democrat, susţinând că, atunci când „o echipă eşuează, pleacă întreaga echipă”, notează Agerpres.

„Eu cred că alte lucruri sunt mai importante decât rebranduirea PSD. Eu cred că trebuie să facem o analiză foarte serioasă. Am cerut-o în mai, când am pierdut alegerile europarlamentare şi nu s-a întâmplat. Poate reuşim să o facem acum, ca să înţelegem care au fost greşelile şi să nu le repetăm. În mod normal, când o echipă eşuează, pleacă toată echipa. Dar nu cred că trebuie să fixăm conducerea la colţul unei mese. (…) Eu cred că oamenii aşteaptă altceva de la PSD decât să ne împărţim noi funcţiile”, a declarat, marţi, Ecaterina Andronescu, înaintea şedinţei grupului senatorial PSD.

Întrebată dacă a vorbit cu preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, Andronescu a afirmat: „Am sunat-o aseară şi nu a răspuns”.

Prezent la aceeaşi şedinţă, senatorul Niculae Bădălău a susţinut, la rândul său, că nu va face parte din noua conducere a PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here