„Echipa de șoc” care atacă vaccinul AstraZeneca în România

Cine conduce atacul, în România, împotriva vaccinului AstraZeneca: un grup de politicieni și presa care i-a susținut mereu. Terheș, Șoșoacă, Mircea Badea, televiziunea de debara a lui Adrian Sârbu. Între timp, în Uniunea Europeană, 13 țări din 27 au suspendat folosirea acestui vaccin, temporar, dar el este folosit pe scară largă în Marea Britanie și alte state.

România va continua vaccinarea cu AstraZeneca, au decis luni seara reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Ministerului Sănătății, Institutului Național de Sănătate Publică și ai Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

Întruniți într-o ședință extraordinară, experții români au luat decizia după ce au analizat rapoartele privind evenimentele înregistrate la nivel european legate de vaccinul produs de compania AstraZeneca, ca urmare a apariției cazurilor cu tulburări de coagulare la persoane imunizate cu acest tip de vaccin.

„Refuzul guvernului PNL-USRPLUS de a suspenda vaccinarea cu Astra Zeneca, în contextul în care acesta a generat complicații și deja mai multe țări din UE au suspendat vaccinarea propriilor cetățeni cu acest brand, este încă o dovadă că acest guvern desconsideră sănătatea românilor, pe care-i minte și dezinformează cu privire la efectele acestor vaccinuri, iar cine chestionează retorica oficială e făcut terorist“, a scris pe Facebook europarlamentarul PNȚCD Cristian Terheș. 

Mesajul său a fost preluat de Sputnik România, cu comentariul: “Refuzul României de a urma exemplul statelor occidentale de a privind suspendarea vaccinării cu serul AstraZeneca a dat naștere unei reacții dure la Bruxelles,“ observă Nesweek România. 

Mircea Badea, realizatorul Antenei 3, a cerut ca președintele Iohannis să se vaccineze cu AstraZeneca. “Vad discutiile din spatiul public…..propun sa se revaccineze Werner cu Astra Zeneca pentru a da un semnal“, a scris acesta pe Facebook, iar mesajul său a fost preluat de site-ul postului la care lucrează, precum și de Sputnik, care a scris că “provocarea“ acestuia a devenit “virală“. Iohannis s-a vaccinat din ianuarie, cu Pfizer.

Acestor voci li s-a alăturat și televiziunea creată de Adrian Sârbu cu sprijinul a doi ziariști cunoscuți pentru pozițiile lor pro-ruse și anti-occidentale: Marius Tucă și Ion Cristoiu. Plus o garnitură nouă de ”editorialiști anti-botniță,” precum Sever Voinescu, fost deputat PDL. Pagina de internet televiziunii abundă în texte isterice împotriva vaccinului Astra Zeneca, alături de texte prin care oficialii chinezi exultă că OMS nu va declara laboratorul din Wuhan drept sursă a pandemiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here