Eduard Novak anunţă un audit „aşa cum nu s-a mai făcut” în sportul românesc

Eduard Novak/ Facebook

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce a demarat un audit „aşa cum nu s-a mai făcut până acum în sportul românesc” la nivelul direcţiilor judeţene, a cluburilor sportive şi federaţiilor neolimpice.

„Una dintre măsurile luate pentru a avea o imagine clară asupra sportului românesc a fost demararea unor verificări la nivelul direcţiilor judeţene, cluburilor sportive şi federaţiilor neolimpice. În 2021 vom analiza fiecare instituţie în parte, vorbim despre un audit cum nu s-a mai făcut până acum în sportul românesc şi de care avem nevoie. Trebuie să avem încredere că banii sunt gestionaţi aşa cum trebuie. Ştiu că nu trebuie să ne jucăm cu banii şi trebuie să avem mare grijă cum îi cheltuim”, a declarat Novak la 100 de zile de la preluarea mandatului său.

El a precizat că sunt anumite instituţii din subordinea MTS care au mai mulţi angajaţi decât ministerul: „Am descoperit că avem cluburi cu mai mulţi angajaţi decât Ministerul Tineretului şi Sportului, avem direcţii judeţene cu 50 de angajaţi şi ne întrebăm de ce 80% din bugetele acestor instituţii se duc pe salarii. Asta este o dovadă că avem bani în sportul românesc, numai că sunt cheltuiţi fără simţ de răspundere, trebuie să avem o claritate, există o percepţie greşită privind finanţarea federaţiilor şi sportivilor şi trebuie să ştim foarte clar cine finanţează aceste federaţii. Este primul an când Ministerul Tineretului şi Sportului a transparentizat finanţarea federaţiilor. Îmi doresc ca odată cu creşterea performanţei să se îmbunătăţească şi sumele din buzunar sportivilor”.

Novak şi-ar dori o schimbare şi la nivelul abordării orelor de educaţie fizică şi sport în şcoli, astfel încât copii să poată practica un anumit număr de discipline sportive.

„Îmi doresc o Românie în care să facem mişcare, să ne alimentăm corect şi în care să avem un stil de viaţă sănătos, iar bazele se pun în copilărie. De aceea îmi doresc o schimbare a abordării educaţiei fizice în şcoli, mi-aş dori ca fiecare copil să ajungă să practice un număr anume de sporturi şi ca fiecare român să aibă încredere în instituţiile de sport şi tineret din ţară. Să creştem veniturile sportivilor şi să transparentizăm finanţarea bugetelor”, a mai spus Novak.

Referitor la construcţia patinoarului şi sălii de sport din zona Complexului Sportiv Lia Manoliu, intrată în impas din cauza unor probleme juridice, ministrul a afirmat că a discutat acest aspect cu primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi că există posibilitatea ca lucrarea să fie finalizată prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii.

„Am discutat cu domnul Nicuşor Dan referitor la problema patinoarului. Există un proces pe rol, contractul a fost reziliat. Noi încercăm să preluăm prin CNI acest patinoar şi să-l terminăm, vrem să găsim soluţii”, a mai spus Eduard Novak.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here