Procedura de ocupare a funcției de șef al Secției speciale, închisă de CSM

Adina Florea

CSM a închis preocedura de ocupare a funcţiei de procuror şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, luând act de retragerea candidaturii Adinei Florea.

”Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de retragerea candidaturii depuse de doamna procuror ADINA FLOREA şi constată închisă procedura de ocupare a funcţiei de procuror şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie”, anunţă CSM, precizând că s-au înregistrat 14 voturi favorabile şi un vot nul.

Adina Florea s-a retras din cursa pentru şefia Secţiei de investigare a infracţiunilordin justiţie, în condiţiile în care validarea rezultatelor concursului în urma căruia ea se situase pe primul loc a fost amânată de mai multe ori în CSM, dar şi în contextul în care 80,8% dintre magistraţi s-au pronunţat pentru desfiinţarea Secţiei speciale

”Doamna procuror Adina Florea a formulat cerere de retragere a candidaturii din procedura numirii in funcţia de conducere din cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, ca urmare a concursului susţinut”, a precizat CSM în 5 decembrie.

Plenul CSM a avut de mai multe ori pe ordinea de zi validarea rezultatelor concursului pentru şefia Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, la care Adina Florea s-a situat pe primul loc. 

De cinci ori şedinţa s-a amânat din lipsă de cvorum, iar ultima dată votul a fost egal, subiectul urmând a fi reluat în altă seştinţă a Plenului. 

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a anunţat, marţi seară, că a centralizat parţial voturile magistraţilor din adunările generale, iar rezultatele de până acum arată că 80,8% dintre magistraţi s-au pronunţat pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), 7,76% pentru menţinerea ei, iar 11.43% pentru amendarea normelor juridice care reglementează activitatea instituţiei.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, săptămâna trexcută, într-o conferinţă de presă, că, din punctul său de vedere, SIIJ trebuie ori desfiinţată, ori radical modificată competenţa ei. De altfel, unul dintre obiectivele PNL odată cu ajungerea la guvernare a fost desfiinţarea acestei secţii.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, săptămâna trecută, că – dacă se va repune pe ordinea de zi a Plenului CSM numirea Adinei Florea la conducerea Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) – votul său va fi ”categoric împotrivă”.

„Nu aş vrea să inflamez din nou acest subiect. (…) Nu sunt deloc mulţumit de activitatea acestei instituţii şi, de aceea, o vom aborda în anul care vine cu prioritate”, a spus Predoiu.

Acesta a afirmat că a discutat „informal” cu membrii CSM despre funcţionarea acestei secţii şi că nu a interacţionat cu reprezentanţii acestei instituţii, în acest context el arătând că ”abordează subiectul SIIJ prin intermediul CSM”.

”Deocamdată, lucrurile nu sunt în regulă acolo şi nu o spun doar eu. Lucrurile nu sunt în regulă, nici cum au fost gândite, nici cum au fost lucrate, nici cum au fost reglementate şi nici cum funcţioneză. (…) Nu ne grăbim în acest an să facem pe picior o iniţiativă, vom discuta după Anul Nou”, a mai spus Predoiu.

Întrebat ce părere are despre numirea Adinei Florea la conducerea SIIJ, Predoiu a afirmat că, în mod ”categoric” – dacă se va discuta în CSM numirea Adinei Florea ca procuror-şef al SIIJ – votul său va fi împotrivă.

Foto: INQUAM/Adina Florea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here