Turcia era cândva pe cale să adere la UE. Refugiaţii disperaţi prinşi în capcană la frontiera acesteia sunt o reflectare a relaţiilor distruse, notează scriitoarea Elif Shafak într-un editorial publicat în The Guardian și preluat de Rador.
Redăm articolul integral:
Pentru a înţelege Europa, este nevoie să privim cu mai mare atenţie la frontierele sale. Prea adesea, dezbaterile despre viitorul Europei se concentrează pe câteva naţiuni de frunte şi trec cu vederea periferia. Însă soarta continentului este profund şi inevitabil conectată la ceea ce se petrece la marginile sale. Şi nu există vreo altă ţară învecinată care să aibă relaţii atât de complexe şi derutante cu Europa, decât Turcia – în definitiv, Imperiul Otoman a fost primul numit „bolnavul Europei”.
Răspunsul la ce înseamnă Europa pentru Turcia s-a schimbat spectaculos în ultimii 10 ani. În timp ce ţara aluneca înapoi şi se prăbuşea în naţionalism, islamism şi autoritarism populist şi accentuarea misoginismului şi discriminării sexuale, şi imaginea Turciei despre Europa s-a deteriorat sistematic.
Privind înapoi, este important să ne amintim că a existat o vreme nu prea îndepărtată când lucrurile păreau mai promiţătoare. În 2004, Comisia Europeană a conchis că Turcia întrunise în „suficientă” măsură criteriile politice pentru a începe negocierile de aderare la UE. Între timp, în Turcia, toate sondajele credibile indicau că o majoritate a populaţiei avea o impresie pozitivă despre Europa şi sprijinea perspectiva ţării de a se integra în UE. Din punct de vedere istoric, cultural, economic şi politic, generaţii de cetăţeni turci au fost obişnuiţi să se considere mai degrabă o parte a Europei, decât o parte a Orientului Mijlociu.
Pe măsură ce timpul trecea, partidul AKP al lui Recep Tayyip Erdoğan devenea tot mai antioccidental, populist, islamist şi prin excelenţă autoritarist. AKP nu a reuşit să îndeplinească criteriile impuse de UE pentru integrare, s-a îndepărtat de reformele democratice, a distrus pluralismul şi a devenit mai introspect şi şovin. Este important să subliniem că în timpul guvernării Alianţei Populare, AKP s-a aliat cu formaţiunea de extremă dreapta, ultranaţionalistă, Mişcarea Naţionalistă.
Turcia este astăzi condusă de cea mai nefastă combinaţie ideologică posibil – ultranaţionalism amestecat cu islamism, cu populism şi cu autoritarism. Şi cu un partiarhat înrădăcinat. Nu este deci de mirare că în ultimii ani se vorbeşte mult de aderarea la Pactul Shanghai în loc de UE, orientarea spre est în loc de vest. Nu este de mirare că elita aflată la conducere este în căutare de „modele politice alternativă” care să permită măturarea drepturilor omului, libertăţii de exprimare şi statului de drept. Într-un interviu tv din 2019, referindu-se la câţiva parlamentari europeni, după ce UE votase pentru îngheţarea negocierilor de aderare, Erdogan a spus: „Ei recomandă oprirea discuţiilor de aderare cu noi. Eu vreau ca ei să facă asta… Ei sunt duşmanii Islamului.”
În aceste împrejurări, integrarea Turciei rămâne un vis spulberat pe care nimeni nu-l mai ia în serios. Aşa că în momentul în care organizatorii campaniei de retragere a Regatului Unit au decis să instaleze panourile acelea scandaloase în care susţineau că Turcia va intra în UE şi 76 de milioane din „ei” erau pe cale să ia cu asalt Europa, ei (britanicii) ştiau că nu spun adevărul; au vrut să aţâţe frica ca şi când la porţi se adunau barbarii.
Deşi critic retorica incendiară a campaniei (britanice în sprijinul) retragerii, sunt la fel de critică la adresa inconsecvenţelor şi eşecurilor UE, în special în privinţa problemei umanitare a refugiaţilor. Acordul din 2016 dintre Bruxelles şi Ankara – care a dus la scenele infame în care azilanţii erau întorşi din Grecia şi repatriaţi în Turcia – promitea, între altele, 3 miliarde de euro, călătorii fără viză pentru cetăţenii turci în UE, reluarea convorbirilor de aderare şi o hartă rutieră umanitară care să ajute la relocarea numeroşilor sirieni.
Dar într-un tweet recent, Kati Piri, raportorul turc al Parlamentului European care mereu a avut o atitudine critică justificată la adresa încălcărilor drepturilor omului din Turcia, a condamnat UE pentru eşecul de a-şi onora promisiunile. Doar 25.000 de sirieni au fost relocaţi în trei ani în spaţiul UE. În Turcia sunt aproape 3,5 milioane de refugiaţi.
UE a fost clădită pe valori. Valori liberale, democratice, pluraliste şi progresiste. Pentru democraţii din afara Europei, promisiunea consfinţirii drepturilor liberale a avut cea mai mare importanţă – libertatea cuvântului, separarea puterilor, libertatea presei, independenţă universitară, statul de drept, drepturile femeilor şi minorităţilor. În relaţiile sale cu Turcia şi în abordarea sa faţă de refugiaţi, UE a pierdut terenul moral. Totul a devenit negociabil, la schimb.
Ce înseamnă europenismul pentru o ţară în care au fost închise 180 de canale media, peste 150 de jurnalişti au fost arestaţi şi peste 1.100 de cadre universitare au fost inculpate, destituite sau judecate pentru că au semnat o petiţie în sprijinul păcii? Ce înseamnă Europa pentru o ţară unde numărul femeilor ucise a crescut cu 1.400% între 2002 şi 2009, în care legislatorii încearcă să reducă sentinţele pentru violatorii unor victime minore în cazul în care violatorul este de acord să le ia în căsătorie? Ce înseamnă Europa într-o ţară unde Osman Kavala, filantrop de frunte şi activist al societăţii civile şi unul din cei mai decenţi oameni pe care i-am întâlnit în viaţa mea, a fost ţinut în închisoare sub cele mai ridicole acuzaţii, eliberat după mai mult de 800 de zile de detenţie şi apoi, la câteva ore, rearestat în modul cel mai brutal?
În timp ce Erdoğan zăngăne armele în Siria, unde situaţia devine efectiv un război cu guvernul lui Assad, guvernul lui continuă să acuze un cult al martiriului pentru a-i descuraja pe oamenii dispuşi să-şi conteste conducătorii de teamă să nu fie consideraţi „trădători”. După tragedia de săptămâna trecută, când zeci de soldaţi turci au fost ucişi, Erdoğan a deschis graniţele pentru ca refugiaţii să treacă din Turcia în Europa, pentru a exercita presiuni asupra ţărilor europene astfel încât să-şi modifice înţelegerile cu Turcia. „S-a făcut, acum porţile sunt deschise. Veţi avea partea voastră din povară”, a spus el. Autorităţile din Grecia au anunţat că au oprit 24.000 de tentative de traversare a frontierei.
Ca întotdeauna, copiii sunt cei care au cel mai mult de suferit. Un băiat a murit luni, când o barcă s-a răsturnat în apropierea unei insule greceşti. Sute de refugiaţi sunt blocaţi într-un teritoriu al nimănui, pe unde trece frontiera imaginară. În vreme ce relaţiile dintre Turcia şi Occident continuă să se învenineze, are loc o enormă criză umanitară, din nou la periferia Europei.
