Elon Musk a preluat Twitter

Elon Musk, şeful Tesla şi SpaceX, a preluat joi controlul Twitter după ce a încheiat achiziţia reţelei de socializare pentru 44 de miliarde de dolari, potrivit mai multor articole din presa de specialitate americană, citate de AFP, preluată de News.ro.

Cel mai bogat om din lume i-a concediat imediat pe şeful Parag Agrawal şi alţi doi directori, directorul financiar Ned Segal şi directorul juridic Vijaya Gadde, potrivit unor surse anonime de la Washington. Twitter nu a răspuns imediat unei solicitări din partea AFP.

Elon Musk a avut timp până vineri să finalizeze achiziţia reţelei de socializare, în caz contrar, un proces ar fi avut loc în noiembrie. Operaţiunea a durat de la anunţul la sfârşitul lunii aprilie a unei oferte de achiziţie de 44 de miliarde de dolari.

Antreprenorul a căutat să iasă din ea în mod unilateral la începutul lunii iulie, acuzând compania că l-a minţit, însă consiliul de administraţie al companiei a luat măsuri legale.

La începutul lunii, cu câteva zile înainte de deschiderea unui proces pe care Twitter părea pe cale să îl câştige, Elon Musk s-a oferit în cele din urmă să închidă tranzacţia la preţul convenit iniţial.

Cât de mult ar trebui să ne îngrijoreze superputerile lui Elon Musk?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here