Elveția recunoaște că a relaxat prea repede restricțiile după primul val de coronavirus

Sursa: Pexels

Ministrul sănătăţii al Elveţiei, Alain Berset, a recunoscut, sâmbătă, că guvernul elveţian a fost prea optimist după primul val de epidemie de COVID-19 când a decis relaxarea restricţiilor, ceea ce a a făcut ca această ţară să înregistreze una dintre cele mai mari rate de contaminare din Europa în timpul valului doi, informează AFP, preluată de Agerpres.

La sfârşitul primului val, vara, „aveam sentimentul că cel mai rău a trecut, (iar) aceasta a fost una dintre cele mai grave erori”, a declarat ministrul la postul de televiziune SRF. După acest prim val, „am fost mult prea optimişti atunci când ne-am gândit că putem relua marile evenimente în toamnă”, precum meciurile de fotbal şi de hochei pe gheaţă.

„Însă, în gestionarea unei crize, cel mai rău este să rămâi blocat şi să nu faci nimic. Chiar dacă se fac erori, un lucru este clar, ele trebuie corectate cât mai repede posibil”, a adăugat Berset.

Ministrul a estimat, de asemenea, că omenirea nu va scăpa imediat de noul tip de coronavirus. „El va rămâne, în pofida vaccinurilor şi medicamentelor”, în opinia lui Alain Berset.

Elveţia, cu o populaţie de 8,6 milioane de locuitori, înregistrează în prezent circa 5.000 de noi cazuri de contaminare şi 100 de decese pe zi.

„Calea pe care a ales-o Elveţia are un preţ. Ea cere responsabilitate individuală, raţiune şi o viziune pe termen lung. Dacă aceasta nu funcţionează, va trebui să întărim măsurile”, a subliniat ministrul.

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început miercuri în Elveţia, la patru zile după autorizarea vaccinului produs de Pfizer/BioNTech de autorităţile elveţiene.

Berset a îndemnat de asemenea la o întărire a organizaţiilor internaţionale pentru a face faţă crizei, în special a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a fost criticată în mod vehement de preşedintele american Donald Trump. Fără OMS, situaţia ar fi fost astăzi mult mai rea, a afirmat Berset.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here