„Emi Pian”, liderul clanului Duduianu, unul dintre cei mai temuți interlopi din țară, a murit după un conflict de stradă

Foto: Florin Mototolea, zis „Emi Pian”

Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, a murit în această dimineață, în urma unui scandal care a avut loc în Sectorul 6 al Capitalei, potrivit Digi24.

Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 3.00 cu privire la un conflict de stradă între mai multe persoane din sector.

„În această dimineaţă, în jurul orei 03.00, prin apel 112, a fost sesizat un conflict între mai multe persoane, în sectorul 6. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie, fiind identificate mai multe persoane. Doi bărbaţi au fost transportaţi la spital, unul dintre ei, în vârstă de 39 de ani decedând”, a anunţat Poliţia Capitalei.

Ajunși la fața locului, aceștia au identificat mai mulți oameni implicați în scandal, iar doi au fost transportați la spital, inclusiv liderul clanului Duduianu, grav rănit. 

Florin Mototolea, zis Emi Pian, a murit la Spitalul Universitar din cauza mai multor plăgi înjunghiate.

Ancheta este continuată de Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.

Suspect principal este un rival al șefului Clanului Duduienilor.

Maneliști amenințați

La sfârşitul lunii trecute, Duduienii au fost protagoniştii unui alt scandal, fiind acuzaţi de şantaj şi tâlhărie. Mai mulţi interpreţi de manele s-ar fi plâns autorităților judiciare că ar fi căzut pradă acestui temut clan din Capitală.

Cel puțin deocamdată nu se cunoaște oficial identitatea celor doi maneliști care au făcut plângerile, dar potrivit unor surse apropiate anchetei ar fi vorba despre Florin Salam și Nicolae Guță. 

Aceștia s-ar fi plâns că ar fi fost invitați la diferite petreceri organizate de cei din clanul Duduienilor, iar acolo banii pe care i-ar fi câștigat de la cei cărora erau puși să le cânte piesele preferate le erau luați cu forța. În alte cazuri, erau puși să cânte fără să fie plătiți, fiind șantajați.

Iar în februarie, un alt șef al Duduienilor, Nicolae Duduianu, zis „Pian”, a fost prins de poliţişti şi audiat la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei, fiind principalul suspect într-un dosar de tentativă de omor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here