Emil Boc și Alin Tișe au răbufnit la adresa PNL, după ce prefectura Clujului a fot cedată UDMR. Boc: S-a trecut linia roșie

Emil Boc, primarul Clujului, a reacționat dur la adresa președintelui PNL, Ludovic Orban, și a premierului Florin Cîțu, după trădarea istorică a liderilor liberali în favoarea UDMR. Joi, și președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a trimis două scrisori deschise, una către Ludovic Orban și alta către Florin Cîțu, pe care le-a publicat pe Facebook, cerând ca PNL să păstreze această prefectură.

Edilul Clujului susține că mai-marii partidului au trecut o linie roșie, pe care nu aveau voie să o treacă niciodată.

Eu sper că după vreme rea vine vreme bună. Să spunem lucrurile în ordine. Și la Primărie, Consiliul Local, Guvern este alături de UDMR. Și domnul Alin Tișe, și eu avem majoritate alături de UDMR. Acesta este un lucru clar, a adus stabilitate județului și am reușit să facem din Cluj un pol al prosperității, al colaborării interetnice.Însă sunt linii pe care nu avem voie să le trecem niciodată. PNL a trecut o linie roșie în relația cu noi pentru că din acest punct de vedere este foarte greu, n-am argumente să spun de ce PNL a optat pentru alt județ și nu pentru Cluj atunci când a fost făcută în coaliție această decizie politică”, a spus Emil Boc la Ziua de Cluj LIVE.

„Eu am fost președinte la PDL și n-am avut niciodată la Cluj alt prefect decât PDL. Și atunci, la fel ca acum, Clujul a avut cel mai mare număr de voturi partidului. Acum n-avem prefect, atunci am avut prefect. Asta depinde de ce decide conducerea partidului. De aceea și prima reacție pe care am avut-o a fost de starea profundă de nemulțumire, care există în rândul organizației: și la Tișe, și la Buda, și la Tarcea și la toți colegii. Dar de aici înainte este politică internă și le purtăm în interiorul partidului. Cât timp nu este numit, mai există totuși o șansă”, a mai spus Boc.

Tișe amenință cu demisia

Joi, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a trimis două scrisori deschise, una către Ludovic Orban și alta către Florin Cîțu, pe care le-a publicat pe Facebook, cerând ca PNL să păstreze această prefectură, scrie și Newsweek.ro.

El susține că demersul său este susținut de 70 de primari, viceprimari și consilieri județeni, toți dorind ca PNL să numească prefectul județului. 

“Spun asta în calitate de fost Prefect de Cluj, Senator și actualmente la al treilea mandat de Președinte al Consiliului Județean Cluj (din care două mandate ales prin vot  direct de către cetățenii județului Cluj). Negocierile politice nu au ținut cont de performanță și profesionalism. PNL deținea postul de Prefect de Cluj. Consecințele politice ale acestui gest pentru noi, ca partid politic, sunt de neimaginat aici la Cluj.

Foarte mulți clujeni și colegi de partid sunt în asentimentul meu că trebuie să luăm poziție fermă și fără echivoc. Eu am făcut-o, și o voi face, mergând până la demisia mea de onoare din PNLȘi nu voi fi singurul. Politica are și ea limite peste care nu ar trebui să trecem”, a explicat Tișe în scrisoarea către premierul Cîțu și președintele PNL, Ludovic Orban. 

În decembrie 2020, Alin Tișe a criticat dur acordul negociat de Ludovic Orban cu USRPLUS și UDMR la împărțirea ministerelor. 

Asistăm la Ciolaniada greţoasă, în partid, între diverse personaje, unele lipsite de valoare politică. Am tot aşteptat ca oamenii cu valoare politică să fie cei care să decidă în acest partid. Ultimele evenimente din partid mi-au demonstrat, însă, că aştept în zadar.

Au confiscat partidul pe persoană fizică. Constat că oamenii aceştia, în aroganţa şi autosuficienţa lor, se joacă de-a v-aţi ascunselea acum cu partidul. Din aceste motive am avut scorul electoral pe care l-am avut şi nu din cauza măsurilor COVID -19 luate, cum încearcă să se scuze toţi neperformanţii din partid. Nu vreau să nominalizez acum pe nimeni întrucât nu doresc să-mi fac nici campanie şi nici imagine criticând propriul partid”, a scris Alin Tişe, pe Facebook, la 21 decembrie 2020. 

1 COMENTARIU

  1. Doi basisti irecuperabili,ambii fac deja valuri in partid dupa ce camarila lui basescu nu a apucat „coledzi”,iar udrea au avut parte de sustinerea lui boc in campania prezidentiala din 2014,desi era in PNL deja!!Toti astia ce fac valuri sunt pedisti si vor face probleme partidului,la indicatiile fostului sef al lor!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here