<< În Franța, august este o lună în care agendele se golesc mai repede decât un pahar de rosé rece în Saint-Tropez. Emmanuel Macron, însă, nu este genul care stă întins pe plajă, nici măcar în vacanță. În prima zi a acestei săptămâni, de la reședința sa oficială de la Marea Mediterană, președintele francez a vorbit deja la telefon cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Tot în august, în urmă cu trei ani, Macron l-a găzduit pe Vladimir Putin la Med. Ținând în brațe un buchet de flori, liderul rus a sărit treptele de piatră pentru a-l saluta. Spre consternarea celor care îl considerau încă de atunci pe Putin ca fiind cu totul „infréquentable”, vizita a servit drept confirmare a faptului că abordarea lui Macron față de Rusia era în contradicție cu cea din mare parte a restului Europei >>, notează The Economist.
<< Amintirea acestei ofensive de șarm încadrează modul în care alții judecă abordarea lui Macron față de războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei. Dacă Germania a greșit neobservând riscul geopolitic reprezentat de dependența sa de gazul rusesc ieftin, greșeala Franței a fost să se gândească până în ajunul războiului că l-ar putea convinge pe Putin să aibă un comportament mai bun. Niciun lider occidental nu a vorbit cu Putin mai des decât Macron (de 19 ori, în acest an). Niciun alt lider occidental nu a cerut înainte de război o „nouă arhitectură de securitate” care să includă Rusia și nici după ce a început invazia nu a existat un alt lider care să le ceară aliaților să nu „umilească” Rusia. Pe măsură ce războiul se prelungește și europenii simt criza energetică, niciun lider occidental nu este la fel de ușor bănuit de unii dintre prietenii săi că vrea să forțeze Ucraina să ceară pacea.
Acuzațiile din presa francofobă britanică, potrivit cărora Macron ar fi un împăciuitor în stilul Munchen, sunt șovine și umflate. Dar el atrage critici și de la voci mai raționale, din Estonia până în Ucraina însăși, care nu pot fi respinse atât de ușor. Dmitri Kuleba, ministrul de externe al Ucrainei, a fost în mod special supărat de apelul lui Macron ca Rusia să nu fie umilită. În spatele suspiciunii cu privire la motivele Franței se află și rezerve profunde din unele părți față de perspectiva acordării unui rol important Franței și Germaniei în orice viitoare negocieri de pace. La urma urmei, ele au fost perechea care s-a ocupat de acordurile viciate „Minsk”, în 2014 și 2015.
Deci, ce a făcut cu adevărat Macron și cum s-a schimbat abordarea lui? O privire asupra unui eventual răspuns a fost difuzată în Franța în iunie, într-un documentar despre diplomația sa asupra Ucrainei. Este captivant, nu în ultimul rând pentru că surprinde modul în care o mică echipă prezidențială modelează politica de pe coridoarele Palatului Elysée, ocolind Ministerul de Externe. Filmul surprinde cât de departe a „mers” Macron, în ciuda riscului pentru credibilitatea sa, pentru a încerca să-l convingă pe Putin și să evite vărsarea de sânge, adesea la cererea lui Zelenski. „Emmanuel, este foarte important să vorbești cu Putin”, insistă președintele ucrainean, în engleză, vocea sa gravă, din Kievul răvășit de război, răsunând în difuzorul telefonului, într-un decor parizian splendid, de secol XVIII.
Mai puțin măgulitor, filmul dezvăluie încrederea nejustificată pe care Macron și-a pus-o în rațiune pentru a se confrunta cu nemilosul autocrat rus. În timpul unei convorbiri telefonice din 20 februarie, președintele francez este pe rând cordial, sever și acerb. „Nu știu unde a studiat dreptul consilierul tău juridic”, se răstește Macron. Când Putin întrerupe apelul, spunând că este la sală, Macron crede că rusul a fost de acord să se întâlnească cu președintele Joe Biden. Patru zile mai târziu, Putin a trimis tancurile. Privind în urmă, un sobru Macron reflectă asupra eșecului: „M-am gândit că putem găsi o cale bazată pe încredere și discuții intelectuale cu Putin”. Nu a funcționat, spune naratorul. „Nu”, recunoaște președintele.
Poate că Macron este prea încrezător în forța sa de convingere Macron. Poate că a fost și jucat de către liderul rus. Dar ar fi greșit să concluzionăm că Franța este moale cu Putin. În primul rând, declarațiile lui Macron, oricât de prost cronometrate și încărcate de clauze subordonate, sunt mai nuanțate decât sugerează o lectură selectivă. El i-a îndemnat pe aliați să nu umilească Rusia, nu pe însuși Putin, iar asta numai după încetarea luptei. El nu a cerut niciodată concesii teritoriale și nici discuții de pace premature, susținând că acestea sunt „numai la latitudinea Ucrainei” să decidă. Claritatea poate fi prea adesea o victimă a dependenței lui Macron de complexitate.
În plus, președintele francez și-a sporit demonstrația de sprijin pentru Ucraina. El a trimis pe front obuziere Caesar de ultimă generație, a consolidat prezența NATO a Franței în România și a salutat cererea Ucrainei de a adera la UE, în timpul unei călătorii (foarte întârziate) la Kiev, pe 16 iunie. Franța este „fără ambiguitate” de partea Ucrainei, a declarat el, înțelegând în cele din urmă că acest lucru trebuie rostit răspicat, adăugând 12 zile mai târziu că Rusia „nu poate și nu trebuie să câștige”.
Time out
Francezii sunt la fel de îngrijorați ca oricine de precedentul mai amplu, inclusiv pentru China, dacă Rusia reușește să păstreze teritoriul pe care l-a acaparat atât de sângeros. De la călătoria sa la Kiev, Macron și-a întărit tonul, numind Rusia o „putere colonială imperială” și denunțând un masacru, pe 29 iulie, dintr-o închisoare controlată de Rusia. Asistenții prezidențiali insistă că Franța este pe deplin pregătită să reziste presiunilor interne de a reduce sancțiunile. Dar ceea ce îl diferențiază pe Macron de „șoimi” sunt îndoielile sale cu privire la capacitatea Ucrainei de a înlătura Rusia curând de pe teritoriul său. La Paris, scenariul central este cel al unui conflict lung, fără o victorie iminentă, fără discuții de pace, sancțiuni continue și o Rusia proscrisă.
O astfel de perspectivă este sumbră, nu în ultimul rând pentru un lider care sperase cândva să lege Rusia de Europa. Într-adevăr, în aceste zile, din perspectiva gândurilor lui Macron, întunecatul sunet de tobe este expresia „întoarcerea tragicului în istorie”. Este posibil ca Putin să fi reușit să revigoreze NATO. Dar un război lung va testa unitatea transatlantică, precum și capacitatea de rezistență a Europei. Și cu cât durează mai mult, cu atât mai mult va forța Europa să contemple un viitor post-Biden, cu o Americă mai puțin angajată. Acesta a fost, în multe privințe, calculul strategic al lui Macron de-a lungul timpului: că Europa poate ajunge să rămână singură, în fața unei Rusii recalcitrante și, prin urmare, trebuie să se pregătească. Place sau nu, este o viziune coerentă asupra lumii, chiar dacă nu un gând cu care să te relaxezi pe plajă. >>
POLITICO | Cum au trăit europenii schimbările climatice, în iulie
Cine a citit Thierry Wolton – “De Gaulle la Moscova” a văzut că Macron nu e prea tare la diplomație și a căzut în aceeași capcană veche făcută de Stalin. Și-au bătut joc și de Macron și de De Gaulle.