Erdogan a pornit un război asimetric împotriva Greciei. Refugiații au devenit muniția Sultanului

Sursa: Facebook

Relațiile dintre Grecia și Turcia au o istorie vitregită de războaie. Grecii și turcii s-au căsăpit până în prezent în patru războaie mari: în 1897, în Primul Război Balcanic (1912-1913), în Primul Război Mondial, în 1919-1922.

Chiar dacă acestor episoade sângeroase le-au urmat perioade de acalmie, între greci și turci a rămas un permanent orgoliu naționalist care face să sară scântei la cea mai mică turbulență geopolitică. Iar noua criză a refugiaților sirieni pare a ascunde, printre altele, și o reglare de conturi între Ankara și Atena. Una provocată de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, ce pare a fi declarat acum, pe bază de migranți, un război asimetric Greciei.

Marea Egee este o arenă deja banală de tatonare navală între Grecia și Turcia. Zona este descrisă de experții militari drept un „război nedeclarat” între cele două țări. Nici „specula” diplomatică nu este mai prejos, Atena impunându-se ca destinație principală a turcilor anti-Erdogan în căutare de azil politic.

„Diplomația cutremurului”

Acest dans constant greco-turc pe marginea abisului a fost îmblânzit adesea prin forțele naturii. După 1999, cele două țări au fost nevoite să colaboreze mai strâns din cauza activității seismice, ambele fiind lovite de cutremure majore. Ruinele au devenit peste noapte strângeri de mână și ajutoare umanitare. Apropierea neașteptată dintre politicienii turci și cei greci a fost numită de geostrategi „diplomația cutremurului”.

NATO a fost un alt factor pacificator. De asemenea, devenită membră UE, Grecia a renunțat treptat la reflexul veto-ului impus aspirațiilor de aderare ale Turciei. Iar inevitabilele interdependențe dintre cele două state au mai primit un nod în plus în 2016, când, forțate de împrejurări, Europa și Turcia au semnat un acord privind gestionarea fluxurilor de migranți venite pe Ruta Balcanică. Grecia a devenit astfel unul dintre principalele „filtre” de colectare a refugiaților în UE.

Numai că istoria nu are o traiectorie lină, liniară, despovărată de resentimente și fantasme imperiale, ci înaintează adesea doar în cercuri concentrice, ca în  Ecclesiast: „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, și ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece”. Căci în relațiile internaționale, cordialitatea tinde să aibă rezistența unui balon de săpun.

Disperare, spaimă, politicianism

Acordul semnat de Erdogan cu UE pare acum mort și îngropat, iar tensiunile greco-turce sunt un montagne russe în ascensiune. Segmentul de frontieră Kastanies (partea greacă)-Pazarkule (partea turcă) este în acest moment un seismograf.

Cadrele surprinse de televiziuni arată cauciucuri arzând și refugiați care se îmbulzesc cu pietre în mâini, încercând să pătrundă în Europa, în timp gazele lacrimogene planează în mulțimile confuze, semănând panică.

Cuvintele zilei: disperare, spaimă, politicianism. Riposta forțelor de ordine elene, care apără granița, este prezentată de propaganda turcă drept un act criminal. Autoritățile turce susțin că grecii folosesc muniție adevărată împotriva migranților sirieni. Vorbim de oameni, dar în același vorbim și de „arme umane” cu care liderul de la Ankara atacă frontiera greacă, șantajând UE pentru a europeniza planurile militare turce din regiunea siriană Idlib.

O caricatură reprezentându-l pe Recep Tayyip Erdogan esențializează cu precizie realitatea:

Numai că acest șantaj, dincolo de machiavelismul său abrupt, are totuși niște temeiuri valide. Un veritabil ocean de refugiați se află acum în Turcia, aproximativ 3,7 milioane, majoritatea sirieni. În ultimii patru ani, UE a oferit Turciei circa 6 miliarde de euro pentru gestionarea refugiaților. În marea lor majoritate, banii au ajuns în conturile ONG-urilor care se ocupă de această problemă, spre iritarea statului turc.

Problema este că disponibilitatea Bruxelles-ului de a finanța gestionarea valurilor de refugiați și-a pierdut din elan pe măsură ce tot mai mulți migranți au început să pătrundă în Turcia din Idlib, pe care ONU o consideră „cea mai mare criză din lume pe care o avem în prezent”.

Numărul de persoane care locuiesc în provincia Idlib, unde regimul sirian vrea să-şi reimpună controlul în faţa jihadiştilor şi insurgenţilor, este estimat la 3 milioane de persoane, dintre care 1 milion de copii. Mai mult de 6.000 de membri de ONG-uri le acordă ajutor, însă încă 2.000 nu ar fi în plus, potrivit lui responsabilului ONU Kevin Kennedy.

În timpul unei conferinţe de presă, Robert Mardini, reprezentant pe lângă ONU al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), a subliniat de asemenea că „nevoile (locuitorilor din Idlib) sunt enorme şi devin tot mai mari”.

„Este cel mai mare val de persoane strămutate de la începutul conflictului” în Siria în 2011, a spus el, subliniind că numeroase familii din Idlib nu au posibilitatea de a fugi şi rămân blocate, fără posibilitatea unui ajutor, în zone bombardate cu regularitate.

De cealaltă parte, Grecia găzduiește între 50.000 – 90.000 de refugiați și a fost lăsată de UE să-și bată singură capul cu acești oameni. Noaptea, Atena este un uriaș mozaic de migranți din Orientul Mijlociu, mulți dintre ei oameni ai străzii, iar tabăra de refugiați Moira din Insula Lesbos, înecată în violență și marasm sanitar, s-a transformat într-o Guantanamo a globalizării.

Taberele de refugiați din insulele Lesbos, Chios și Samos efectiv sunt suprapopulate, nu mai există loc să arunci un ac în aceste citadele crepusculare din largul Mării Egee.

Peste 10.000 de migranți au încercat să treacă frontiera în Grecia începând de vineri, când Turcia a declarat că nu va mai respecta acordul cu UE.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here