Evaluare națională | Subiectele la proba de Limba și literatura română

Sursa foto: Inquam Photos/Liviu Chirică

Elevii de clasa a VIII-a care au susţinut, luni, Proba de Limba şi literatura română au avut de analizat un text de Sorin Titel şi să demonstreze că aparţine genului epic. La subiectul al doilea au avut un fragment dintr-un articol de pe Historia, dar şi să facă o naraţiune cu o întâmplare dintr-o activitate preferată, transmite News.ro.

Proba de Limba şi literatura română a avut două subiecte. 

Primul, a constat într-un text de Sorin Titel. După mai multe cerinţe, li s-a cerut elevilor să demonstreze, într-o compunere, că aparţine genului epic. 

Al doilea subiect a fost un fragment dintr-un articol despre Traian Vuia publicat pe www.historia.ro. După ce au avut de rezolvat mai multe cerinţe pe baza textului, elevilor li s-a cerut să facă o naraţiune cu o întâmplare dintr-o activitate preferată.

Elevii au intrat în săli până la 8.30, iar la 9 a început proba scrisă.

Conform situaţiei centralizate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la Evaluarea Naţională s-au înscris 172.482 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în municipiul Bucureşti.

Miercuri, 17 iunie, se desfăşoară proba la Matematică. 10.294 de absolvenţi ai clasei a VIII-a ar urma să susţină joi,18 iunie, proba la Limba şi literatura maternă.

Primele rezultate vor fi comunicate în 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here