Exploatarea sistematică a lucrătorilor sezonieri în Europa. Documentar Der Spiegel, pornit de la cazul unor muncitori români

Sursa: Pexels

De milioane de lucrători sezonieri de pe întregul continent depinde recoltarea unei părți din produsele ieftine disponibile în supermarketurile europene. Dar un proiect de cercetare internațional dezvăluie că mulți dintre acești oameni trăiesc în condiții extrem de grele, iar criza COVID-19 a înrăutățit lucrurile.

Când George Mitache a auzit de o slujbă în Germania, la începutul lunii aprilie, nu-i venea să creadă că i-a surâs norocul. O cunoștință dintr-un sat vecin căuta oameni care să poată merge la recoltat căpșuni în acea țară. Intermediarul spunea că Mitache va primi între 5.000 și 6.000 de euro pentru trei luni de muncă la o fermă din apropierea fostei capitale Bonn, din vestul Germaniei. Biletul de avion și camera în care urma să locuiască erau incluse.

Mitache locuiește împreună cu soția sa gravidă și fiica cea mică la Băcani, un sat din estul României. Casa lor este făcută din chirpici, pereții singurii camere fiind decorați cu fluturi mici de plastic. La intrare se găsește o sobă pe gaz, iar în curte o potecă îngustă. Unica sursă de apă este un puț situat la 400 de metri. Vaslui este printre cele mai sărace județe din România. Mictache, în vârstă de 28 de ani, cu ochii albaștri și părul scurt, își amintește timpul petrecut în Germania ca unul groaznic.

Când s-a urcat în avionul în regim de charter, pe 24 aprilie, era încă cu voie bună. Dorea să folosească banii pe care urma să îi câștige pentru a construi o casă nouă. „Cumpărasem deja ceva fier-beton”, spune el.

Când Mitache a sosit în Germania, cancelarul Angela Merkel tocmai ceruse ca locuitorii țării să rămână în case din cauza pandemiei de COVID-19 și să-și rărească interacțiunile pentru a se proteja. Dar Mitache și vecinii săi au fost tulburați de măsurile de securitate. „Nu existau măști pentru noi, iar autobuzele care ne-au adus la fermă erau complet pline”, spune el. Mitache și ceilalți români nu s-au plâns nici măcar de cazările lor: o baracă din plăci aglomerate de lemn, aflată într-un șopron de tractor. Zece dintre ei locuiau într-o singură cameră.

Frigiderele uriașe din apropiere huruiau chiar și noaptea, împiedicându-i pe muncitori să doarmă. Erau acolo 11 oameni din localitatea lui Mitache, Băcani, inclusiv omul care le spusese de slujba asta. Potrivit acestuia, cărțile de identitate le fuseseră luate de la bun început. „Am fost practic închiși”, spune Mitache. „Ne-au sppus, brusc, că trebuia să suportăm costurile cu zborul și mâncarea”. Intermediarul le promisese un salariu de 7 euro pe oră. Mitache a aflat ulterior că salariul minim în Germania este de 9,35 euro. Însă, oricum, acest lucru era irelevant, având în vedere că tarifele erau calculate în funcție de performanță: 3 euro petru fiecare cutie de căpșuni. „Aveam nevoie de cel puțin 45 de minute pentru asta”, spune el. De multe ori a muncit câte 10 ore.

La două săptămâni de la sosirea lor, românii au vrut să știe câți bani au câștigat. Li s-a spus că nici nu și-au achitat biletele de avion. Intermediarul a explicat că, dacă nu le convine, pot pleca. Era 13 mai. „A trebuit să semnăm ceva, apoi am fost în stradă”.

Cătălina Guia, care lucrează pentru un centru de consiliere al sindicatului german DBG din Düsseldorf, este familiarizată cu acest caz. De asemenea, provine din România și a s-a întâlnit cu grupul în Leverkusen. În acel moment, oamenii petrecuseră deja patru zile pe stradă. Mitache spune că abia au mâncat ceva întrucât aveau la ei doar bani românești și nu și-au putut cumpăra nimic. „Ne era teamă că vom fi arestați dacă cerșim”. Au dormit în gările din Remagen și Bonn. „Acesta nu este singurul caz în care lucrătorii sunt înșelați la salarii”, spune Guia, „dar este unul deosebit de flagrant”.

O armată din umbră

Mitache face parte dintr-o armată din umbră, formată din lucrători migranți care merg peste tot în Europa pentru a recolta sparanghel, căpșuni, prune și piersici. Salariile lor mici fac că prețurile pentru fructe și legume din supermarketurile europene să rămână scăzute. Potrivit sindicaliștilor, e vorba de 10 milioane de asemenea lucrători, fără a-i pune la socoteală și pe muncitorii ilegali. În anii obișnuiți, 24.000 de întreprinderi germane angajează, doar ele, aproximativ 300.000 de lucrători sezonieri.

Împreună cu rețeaua de investigații Lighthouse Reports și jurnaliștii de la Mediapart și Euronews, DER SPIEGEL a călătorit în Franța, Olanda, Germania, Italia, Spania și Grecia pentru a documenta condițiile de muncă pentru lucrătorii migranți sezonieri. Zeci de interviuri cu muncitori și antreprenori, sindicaliști și politicieni, consultarea contractelor de muncă, a documentelor interne ale unor companii și fotografii și videoclipuri realizate în secret dezvăluie un model de exploatare sistematică în inima Europei.

Chiar dacă firmele primesc subvenții mari de la Uniunea Europeană, lucrătorii agricoli care își riscă viața în timpul crizei COVID-19 sunt păcăliți la salarii.

Printre ei se numără și Mitache. Dar și Ahmed Harlui, care recoltează fructe în Spania. Și Nicolae Bahan, un român ajuns în orașul german Bad Krozingen pentru a salva recolta de sparanghel din acest an. A lucrat pentru o companie care se mândrește cu faptul că a respectat toate cerințele. Bahan locuia într-un container dărăpănat și a contractat COVID-19. Nu a supraviețuit misiunii sale. A murit la sfârșitul lunii aprilie.

Oameni ca Bahan, Farlui și Mitache nu sunt ținuți la vedere. Colibele sau containerele lor sunt de obicei situate în afara municipalităților și înconjurate de garduri vii, paravane sau sârmă ghimpată. Trebuie să rămână invizibile.

Însă coronavirusul a scos la iveală condițiile precare ale lucrătorilor migranți, riscul de infecții în zonele înghesuite în care locuiesc și lipsa de interes a politicienilor pentru situația lor.

Odată cu înființarea Autorității Europene a Muncii, anul trecut, există o instituție care a primit sarcina de a garanta „mobilitatea echitabilă” pentru lucrătorii sezonieri și de a „încuraja” inspectarea companiilor. Până în prezent, însă, nu a dus la îmbunătățiri mari. Acest lucru se datorează în parte și faptului că cel mai puternic instrument european pentru politica agricolă nu ține cont de standardele de bunăstare umană. Condițiile de muncă nu afectează locul în care sunt distribuite miliarde de subvenții.

„Animalele au un lobby mai bun”

Politica agricolă comună a UE (PAC) cuprinde 38% din bugetul total al UE și acoperă cea mai mare sumă de bani de la Bruxelles, cu 58 de miliarde de euro pe an. O mare parte din aceasta este plătită fermierilor și procesatorilor de produse alimentare. E drept că dacă ai o mulțime de terenuri, primești o mulțime de bani. De aceea, cei mai mari beneficiari sunt cele mai mari întreprinderi, nu cele care plătesc salarii corecte și, prin urmare, au costuri mai mari.

Directivele PAC nu suflă o vorbă despre protejarea lucrătorilor sezonieri sau despre modul de prevenire a angajării ilegale sau a sclaviei moderne. „Animalele au un lobby mai bun decât muncitorii migranți”, spune Arnd Spahn, de la EFFAT, o organizație-umbrelă a sindicatelor europene, care reprezintă sectoarele alimentare, agricultură și turism.

Biroul EFFAT din Bruxelles are aproape o duzină de angajați. Își vede rolul ca fiind acela de a contesta lobby-ul fermierilor, care a împiedicat până acum criteriile sociale să capete un rol în PAC. Asociația Fermierilor Germani și CDU au susținut mult timp că politica agricolă nu este o politică socială. Germania nu a ratificat niciodată Convenția 184 a Organizației Internaționale a Muncii privind siguranța muncii în agricultură, subliniază Spahn. Regulamentul, de exemplu, prevede toalete separate pentru bărbații și femeile care lucrează pe câmp. Ministerul Agriculturii din Germania spune că convenția nu a fost ratificată deoarece standardele cerute sunt în parte deja reglementate sau depășite de legislația germană.

S-a susținut de multă vreme că condiții precum cele din Europa de Sud sunt imposibile în Germania, țară cunoscută pentru reglementările sale de securitate în muncă.

Apropiindu-se de ferma de fructe Schaefer de pe dealurile din Renania, din vestul Germaniei, unde a lucrat Mitache, vizitatorii pot observa de departe containerele de locuințe din fața depozitului. Câțiva muncitori stau la soare. Într-un colț al depozitului mare, se pot vedea șoproanele rezidențiale din două etaje, făcute din plăci aglomerate. Fotografiile făcute în interior arată o cameră claustrofobă cu 10 paturi.

În presa specializată pe comerț, fermieruluiaxat pe fructe, Daniel Schaefer, îi place să transmită imaginea că afacerea sa este una model. Face parte din cooperativa producătorilor Landgard, una dintre cele mai mari de acest gen, cu peste 3.000 de membri și venituri de aproximativ 2 miliarde de euro. Numai în 2019, cooperativa a primit peste 6 milioane de euro în ajutor de marketing din partea UE. Printre beneficiari s-a numărat și ferma lui Schaefer.

Potrivit acestuia, în ferma sa totul se face corect și respinge acuzațiile care i se aduc. El spune că regulile de igienă au fost respectate cu strictețe, iar ferma asigură și plătește pentru mai multe mese pe zi cu un alt tip de carne în fiecare zi. Aceasta susține că documentele de identitate le-au fost returnate oamenilor cel târziu după două zile, că toată lumea a primit un contract de muncă și că ar trebui să le fie suportate costurile de zbor dacă îndeplinesc contractul.

De asemenea, susține că „salariul minim pe oră legat de performanță” chiar le-a permis lucrătorilor să câștige mai mult decât ar fi avut dreptul legal și că grupul lui George Mitache a fost „nemotivat”. Acesta spune că, în calitate de angajator, nici nu ar fi trebuit să aibă aibă atâta răbdare. De asemenea, susține că locuințele, precum și respectarea igienei companiei au fost adecvate și monitorizate de autorități, adăugând că nu au existat reclamații.

Răspunsurile autorităților din districtul Ahrweiler prezintă un tablou diferit – și arată, de asemenea, cât de indulgenți au fost auditorii. Încă de la începutul lunii aprilie, o inspecție a districtului a constatat că măsurile de protecție împoriva COVID-19 nu erau respectate și că nu există dezinfectant în bucătării și băi. Schaefer a făcut îmbunătățiri.

Autoritatea de supraveghere în construcții a obiectat că nimeni nu ar fi trebuit să fie adăpostit în șopronul de la ultimul etaj, unde Mitache dormea, pentru că nu exista autorizație de construire pentru aceasta. În orice caz, lui Schaefer i s-a permis să continue. Autoritățile districtuale susțin că nu ar mai fi putut să interzică imediat companiei să folosească șopronul de lemn, după ce firma s-a angajat să deschidă permanent ușile principale pentru a permite aerisirea și a început să implementeze măsuri de protecție împotriva incendiilor. S-a convenit că situația va fi tolerată până la sfârșitul sezonului din septembrie. Și locuirea? Oficialii au declarat că nu pot verifica acest lucru ei înșiși „în absența reglementărilor relevante” în legislația statului. De asemenea, au susținut că această responsabilitate revine inspectoratului de muncă al statului, care verificase deja situația, la fel cum procedaseră și autoritățile vamale.

Schaefer susține că românii au plecat de bună voie și au semnat scrisori de demisie.

Sindicalista Cătălina Guia susține că este greu de imaginat că oamenii ar demisiona doarca să stea pe stradă fără nimic. Acum că organizațiile precum sindicatul DGB au creat puncte de contact pentru lucrătorii migranți, un număr tot mai mare de cazuri similare ies la iveală. Au existat în mod repetat și cazuri legate nu doar de condiții discutabile de cazare în fermele care au devenit focare de Covid-19, dar și de salarii și deduceri arbitrare din salarii, pentru lucruri precum accesul la internet.

O problemă răspândită

Condiții dubioase de lucru au determinat 150 de lucrători să protesteze și la o fermă de sparanghel din Bornheim, lângă Bonn, în mai. Au fost aduși acolo la muncă în ciuda faptului că ferma își declarase falimentul în primăvară. Procuratura investighează afacerea pentru evaziune fiscală și fraudă în sfera securității sociale. Proprietarii, care nu a putut fi contactați, ar fi cheltuit milioane pentru mașini scumpe de epocă.

Nici producătorii de alimente ecologice nu își tratează neapărat cum ar trebui lucrătorii sezonieri, dovadă situația de la compania spaniolă Berrynest. În Huelva, în sud-vestul extrem al Spaniei, compania cultivă afine, zmeură și căpșuni pe care le vinde sub marca Bionest. Reprezentanții firmei susțin că totul se petrece strict în conformitate cu criteriile ecologice. Berrynest, unul dintre cei mai mari exportatori de fructe depădure ecologice din Europa, este furnizor și pentru supermarketurile germane.

Hueva este livada continentului – o mare de prelate din plastic care se întinde până la orizont. O treime din toate căpșunile europene sunt cultivate aici înainte de a fi încărcate în camioane și expediate spre nord. Spaniolii le numesc „el oro rojo”, aurul roșu.

Berrynest a făcut afaceri mari în timpul pandemiei. În timp ce majoritatea spaniolilor abia aveau au avut voie să iasă din case săptămâni întregi, lucrătorii aduși să recolteze au continuat să fie pe câmpuri. Căpșunile trebuiau colectate înainte de a putrezi. Deodată, migranții invizibili au devenit lucrători esențiali.

Recent, site-ul web al Berrynest a postat mulțumiri lucrătorilor: „Fără voi, toate acestea ar fi fost imposibile”. Compania susține că face totul pentru a proteja muncitorii și a continua producția. Un videoclip promoțional arată cai care galopează pe câmpuri, muncitori relaxați care se plimbă pe o pajiște. Flimulețul mai transmite că lucrătorilor și familiilor lor li se oferă un viitor luminos.

Dar Ahmed Farlui spune că asta e o minciună. Tânărul de 42 de ani lucrează de câțiva ani pe câmpurile din Huelva. El nu dorește să-și dea numele real de teamă că fermierii ar putea să riposteze. Farlui este unul dintre cei patru lucrători intervievați de jurnaliștii DER SPIEGEL referitor la munca pe plantațiile companiei Berrynest. Bărbații și femeile au lucrat acolo pentru 42 de euro, brut, pe zi, adică sub salariul minim de 48,54 de euro pentru lucrătorii sezonieri din Spania. În ciuda pericolului de infecție, spune el, s-a muncit fără măști sau dezinfectanți și nici nu se puteau spăla pe mâini în mod regulat.

O fotografie făcută de un muncitor înfățișează lucrători, la sfârșitul lunii aprilie, sub o prelată de plastic, umăr la umăr, fără măști. Conform unei reclamații a angajaților către autorități, nouă companii mari din regiune, inclusiv Berrynest, nu au făcut nimic pentru a proteja lucrătorii.

Potrivit scrisorii, muncitorii se tem să nu se infecteze. Puțini au îndrăznit să ceară mai multă protecție întrucât că era clar pentru toată lumea că, dacă o fac, vor fi concediați. „Ne-au luat demnitatea”, spune un muncitor spaniol. „Mă simt ca un sclav”, spune Farlui.

Berrynest nu a răspuns la întrebările detaliate transmise de DER SPIEGEL. Șeful companiei, Juan Soltero, a refuzat solicitarea unui interviu telefonic.

Până în prezent, au existat doar câteva cazuri de COVID-19 în rândul lucrătorilor aduși să recolteze fructele din Huelva. Dar în nordul Spaniei, în prezent, devine clar cât de mare este riscul. Autoritățile de acolo au fost nevoite să pună în carantină mai multe comunități după ce virusul s-a răspândit în mare măsură printre acest tip de lucrători.

Deși, teoretic, inspectorii de la Inspecția Muncii pot verifica condițiile de pe câmpurile din Huelva, autoritățile au oprit inspecțiile în vârf de pandemie, deoarece riscul de infecție era prea mare. Acum se verifică prin telefon pentru a vedea dacă totul se face corect.

Sindicalistul andaluz, José Antonio Brazo, susține că la Huelva are loc o exploatare sistematică. Puține dintre companii plătesc salariul minim, spune el, iar înșelarea lucrătorilor când vine vorba de ore suplimentare și zile de muncă plătite este o practică de rutină. El susține că lucrătorii sunt de multe ori la mila companiilor, chiar dacă trăiesc legal în țară. „Am primit cele mai multe reclamații de la lucrătorii Berrynest”, spune Brazo.

Femeile precum Nadia sunt supuse unei presiuni deosebite, spune el. A fost adusă la Huelva cu puțin timp înainte de izbucnirea pandemiei pentru a ajuta pe câmpuri, la fel ca mii de alți marocani în fiecare an. Nadia locuiește într-o remorcă mică alături de alte cinci femei marocane. Remorca este mult prea îngustă și are o baie murdară.

Olivier De Schutter, raportorul special al Națiunilor Unite privind sărăcia extremă și drepturile omului, a declarat, după o vizită făcută în februarie, că condițiile din așezările de la marginea câmpurilor Huelva „rivalizează cu cele mai grave pe care le-am văzut oriunde în lume”. El a spus că nerespectarea de către autorități a legilor nu poate fi niciodată folosită pentru a justifica ignorarea drepturilor de bază ale angajaților.

În ultimii ani, femeile aduse la recoltă au raportat în mod repetat violuri și tratamente inumane. Deși nu s-a întâmplat nimic asemănător cu Nadia, ea se teme de șeful ei și a cerut să nu-i fie folosit numele adevărat.

Sezonul căpșunilor s-a încheiat în urmă cu ceva timp și ar dori să se întoarcă în țara natală, dar Spania și-a închis granițele din cauza pandemiei. Vrea să plece imediat ce se vor redeschide. „Nu mă voi mai întoarce niciodată”, spune ea.

Efortul parlamentar al UE

Lui George Mitache și vecinilor săi din Băcani le-a luat aproape o săptămână să se întoarcă acasă de la ferma Schaefer. O polițistă aflată în gara din Remagen, unde a dormit două zile, le-a dat mere și le-a cumpărat bilete spre Bonn. Acolo, un preot român i-a ajutat, la fel și Vasile Stoica, primarul din satul lor.

Stoica primește vizitatori în sala sa de audiențe ale uneia dintre puținele clădiri cu două etaje din Băcani. El spune că atunci când a văzut pe Facebook fotografii cu oameni din satul său târând-se de-a lungul drumurilor germane cu bagajele „am organizat autoutilitare pentru a-i aduce acasă”. Pastorul din Bonn, spune el, îi spusese deja prin telefon că bărbații nu o duceau bine.

În sfârșit, Bruxelles-ul începe să înțeleagă cât de periculoasă este viața pentru lucrătorii migranți care se ocupă de culturile europene. Un grup de membri ai Parlamentului European a redactat recent o rezoluție transpartinică prin care se solicită ca politica agricolă să țină cont în sfârșit de drepturile lucrătorilor migranți. Aceștia susțin că criza a „exacerbat dumpingul social și precaritatea existentă a situației multor lucrători mobili” și au relevat deficite în implementarea legislației existente. Dintre cei 705 de membri ai Parlamentului European, 593 au votat, în iunie, adoptarea rezoluției.

Dar nu este prima rezoluție de acest fel. Cu toate acestea, parlamentarii speră că criza COVID-19 va ajuta la consolidarea condițiilor de muncă corecte și va duce la inspecții mai intense, ceea ce ar putea oferi o rază de speranță pentru milioane de lucrători sezonieri.

Sindicalista Guia a raportat cazul celor 11 români de la ferma Schaefer către guvernul landului Renania-Palatinat, unde se află ferma. Ea va solicita 1.200 de euro, salarii restante de persoană, imediat ce lucrătorii își vor da consimțământul.

George Mitache a renunțat banii. El nu mai are nicio speranță că va primi ceva înapoi din Germania. În această seară caldă de la sfârșitul lunii iunie, el este vizitat de socrii săi. Își ține fiica în brațe, iar o pisică i se freacă de picioare. Ei vorbesc despre intermediarul din satul vecin. Ceea ce a promis bărbatul a fost „aproape totul o minciună”. El spune că ideea de intermediar este o muncă ciudată, lucru pe care nu l-ar putea face el însuși. „Nu sunt foarte bun la a mă juca cu speranțele altor oameni”.

1 COMENTARIU

  1. Da, niste nemernici, plangeau dupa lucratori agricoli, si cand oamenii se duc sa munceasca, ii tratateaza mai rau ca sclavii pe plantatie. Nu numai banii datorati pentru munca efectiva ar trebui sa primeasca acesti oameni, ci si recompense pentru conditiile mizerabile de munca la care au fost supusi. Chiar nu mai exista dreptul muncii in Germania si oriunde in UE, in baza caruia sa fie dati in judecata acesti nemernici si sa plateasca si camasa din spinare?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here