Explozii Crevedia | Cei trei civili răniți în explozia iniţială sunt în stare foarte gravă şi nu pot fi transportaţi

La Spitalul Clinic de Urgenţă București (Floreasca) au ajuns 31 de pacienţi în urma exploziilor de la Crevedia, în prezent fiind internaţi 26, din care trei intubaţi, a precizat Ministerul Sănătății duminică. Doi pacienţi au fost transferaţi la Bruxelles şi se fac demersuri pentru a fi transferaţi în străinătate alţi şase. Cei trei civili răniţi în explozia iniţială sunt în stare foarte gravă şi nu pot fi transportaţi în acest moment.

Potrivit Ministerului Sănătăţii (MS), în Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti au ajuns 31 de pacienţi (dintre care 5 intubaţi) ca urmare a exploziilor care au avut loc la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa.
”În acest moment, sunt internaţi 26 de pacienţi, dintre care 3 intubaţi. Toţi pacienţii au fost operaţi, cu toaletarea arsurilor, în cursul nopţii. O parte dintre ei au fost supuşi şi astăzi unor proceduri operatorii”, arată sursa citată.
De aici, doi pacienţi au fost transferaţi la Bruxelles. Pentru alţi 6 pacienţi se fac în acest moment demersuri pentru transferul lor în străinătate.
”Cei 3 civili din explozia iniţială sunt în stare foarte gravă. Nu suportă transport în acest moment”, a precizat MS.
Restul pacienţilor sunt stabili sau cu evoluţie uşor favorabilă.
Bilanţul victimelor explozilor şi incendiului produse sâmbătă la o staţie GPL din Crevedia a ajuns la 58 de persoane, din care 43 sunt cadre ale MAI: 39 de pompieri, 2 poliţişti si 2 jandarmi, relevă datele transmise de IGSU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here