Extrase dintr-un discurs al lui Hitler, difuzate într-un tren din Austria

În loc de anunţurile obişnuite difuzate în trenuri, pasagerii unui tren expres din Austria au avut experienţa „neplăcută” de a fi nevoiţi să asculte extrase dintr-un discurs al lui Adolf Hitler transmise prin sistemul de adresare publică, relatează dpa, citată de Agerpres.ro.

Expresii naţional-socialiste precum „Heil Hitler” şi „Sieg Heil” i-au surprins pe pasageri, a declarat luni un purtător de cuvânt al operatorului feroviar austriac ÖBB, citat de ziarul Der Standard.

Purtătorul de cuvânt a precizat că în urma unei anchete asupra incidentului s-a stabilit că doi suspecţi au reuşit să folosească o cheie pentru a avea acces la sistemul de adresare publică şi au pus lângă microfon un telefon mobil pe care se afla înregistrarea.

„Totul a fost difuzat la un volum foarte ridicat. A fost cu adevărat neplăcut şi deranjant”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

O plângere a fost depusă împotriva celor doi suspecţi, care au putut fi identificaţi cu ajutorul înregistrărilor de pe camerele de supraveghere, a mai spus el. Pentru moment, nu se ştie cum cei doi au reuşit să obţină cheia, însă a fost exclus că ar fi vorba despre angajaţi ai ÖBB, a adăugat el.

„Este o cheie standard folosită în toată Europa şi există probabil câteva zeci de mii de astfel de chei”, a mai spus el.

Este cel de-al treilea incident de acest fel de pe linia St Pölten-Viena în câteva zile, deşi în cazurile precedente au fost difuzate doar cântece pentru copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here