Fata de 15 ani răpită de pe o stradă din Târgu Mureş a fost găsită

Fata de 15 ani din Odorheiu Secuiesc răpită, luni seară, de pe o stradă din Târgu Mureş, unde se afla împreună cu unchiul său, ea fiind băgată într-un autoturism de persoane necunoscute, s-a prezentat marţi dimineaţă la Poliţie împreună cu unchiul său, care a găsit-o într-o autogară din Târgu-Mureş.

„În ceea ce priveşte minora de 15 ani, din Odorheiul Secuiesc, a cărei răpire a fost sesizată la data de 30 noiembrie 2020, vă comunicăm că, în această dimineaţă, aceasta şi unchiul său s-au prezentat la sediul Politiei municipiului Târgu Mureş. De asemenea, minora a declarat verbal că a fost plimbată  cu autoturismul prin judetul Mureş, după care a fost lăsată intr-o autogară din Târgu-Mureş, unde a fost găsită de unchiul său”, anunţă Poliţia.

S-a dispus încetarea mecanismului „Alertă Răpire Copil”, iar cercetările continuă, în vederea identificării autorilor şi stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta. 

Poliţia Română a anunţat, luni seară, că în jurul orei 17.40, a fost sesizată răpirea unei fete de 15 ani, Suketes Eva, din Odorheiu Secuiesc. 

„Din cercetări a reieşit cã minora, în timp ce se afla cu unchiul său, pe strada Bega din Târgu Mureş, a fost luată cu forţa de persoane necunoscute şi introdusă într-un autoturism de culoare gri, marca Audi, după care s-ar fi deplasat într-o direcţie necunoscută”, a arătat sursa citată. 

Acolo s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, pentru a identifica autoturismul. 

De asemenea, s-a declanşat mecanismul „Alertă răpire copil”, constituindu-se celula de criză. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here