Festivalul Internaţional „George Enescu”, inclus pe lista scurtă a nominalizărilor The International Opera Awards

Ediţia 2021 a Festivalului Internaţional „George Enescu” a fost inclusă pe lista scurtă de nominalizări ale prestigioaselor The International Opera Awards, alături de alte evenimente de top din lumea muzicii clasice internaţionale precum Donizetti Festival sau Garsington Opera. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe 28 noiembrie, la Teatro Real (Madrid, Spania), informează News.ro.

Festivalul Internaţional „George Enescu” este nominalizat la prestigioasele The International Opera Awards 2022 la categoria FESTIVAL, alături de Donizetti Festival (Bergamo), Garsinton Opera, Opera Leipzig Wagner 22, Santa Fe Opera şi Savonlinna Festival, pentru includerea în program a unor reprezentaţii de operă inovatoare.

La ediţia din 2021, care i-a avut la conducere pe dirijorul Vladimir Jurowski – în calitate de director artistic, şi Mihai Constantinescu – director executiv, toate operele în concert din cadrul Festivalului Enescu au fost prezentate în premieră în România, cu proiecţii multimedia, în interpretările unora dintre cei mai renumiţi artişti şi orchestre internaţionale din lume. Proiecţiile multimedia au fost concepute de regizoare precum Carmen Lidia Vidu sau Nona Ciobanu.

Opera Te Deum, compusă de faimosul tenor, compozitor şi dirijor José Cura a avut premiera mondială în România şi a marcat aniversarea celei de-a 25-a ediţii din istoria Festivalului „Enescu”.

Ceremonia de decernare a premiilor The International Opera Awards 2022 va avea loc pe 28 noiembrie, la Teatro Real din Madrid.

 

 

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here