Fiat-Chrysler negociază o fuziune cu Peugeot-Citroen. Ar fi a treia cea mai mare firmă auto

Producătorul auto italo-american Fiat Chrysler Automobiles NV (FCA) a confirmat informaţiile din presă privind negocierile de fuziune cu PSA Peugeot Citroen. Este a doua încercare a grupului Fiat-Chrysler de a găsi un aliat francez, după ce negocierile de anul acesta cu Renault au eșuat.

„Există discuţii în derulare menite să creeze unul din cele mai mari grupuri auto globale”, a anunţat miercuri Fiat Chrysler, fără a da detalii suplimentare.

Declaraţia vine după ce marţi publicaţia Wall Street Journal (WSJ) informa că Fiat Chrysler negociază cu PSA o potenţială fuziune care ar crea al patrulea producător auto mondial în funcţie de vânzări, cu o capitalizare bursieră de 50 miliarde de dolari. Acordul ar putea fi sub forma unei tranzacţii finanţate exclusiv prin schimb de acţiuni, susţine WSJ citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

PSA şi FCA au mai purtat anul acesta negocieri, înainte ca Fiat Chrysler să propună o fuziune de 35 de miliarde de euro cu Renault, a scris Agerpres.

Marţi, acţiunile Fiat Chrysler au urcat cu peste 7% la Bursa de la New York, după publicarea articolului din WSJ.

Investorii au speculat de câteva luni că Fiat Chrysler este în căutarea unui partener de fuziune, după ce fostul său director general, Sergio Marchionne, a subliniat necesitatea consolidării industriei auto şi a încercat fără succes să încheie un acord cu General Motors (GM), cel mai mare producător auto din SUA, potrivit sursei citate.

Dacă fuziunea va avea loc, sub același acoperiș s-ar aduna mărci precum Fiat, Peugeot, Citroen, Opel, Alfa Romeo, Lancia, Maserati, Jeep, Dogde, Chrysler și RAM. Potențiala nouă firmă ar fi pe locul 3 mondial, cu vânzări de peste 8.5 milioane de unități, după Volkswagen și Toyota.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here