Finlanda a devenit marţi al 31-lea stat membru al NATO, furnizând un aport strategic fundamental şi un spor de capacitate unei organizaţii care, lipsită de forţe armate proprii, se bazează pe cele puse la dispoziţie de membrii săi, comentează France Presse, preluată de Agerpres.
Este un lucru revoluţionar pentru Finlanda, ce are 1.300 de kilometri de frontieră cu Rusia. Mult timp ataşată poziţiei sale de nealiniere, ţara nordică se va bucura totuşi de asistenţa militară convenţională a aliaţilor săi şi de descurajarea nucleară.
Finlanda se bazează pe 12.000 de soldaţi profesionişti, dar formează peste 20.000 de recruţi în fiecare an şi poate conta în timp de război pe 280.000 de soldaţi apţi de luptă, plus alţi 600.000 de rezervişti, o forţă excepţională în Europa. Ţara nordică îşi poate spori cu 40% bugetul apărării până în 2026. Ea dispune de o flotă de 55 de avioane de luptă F-18 pe care intenţionează să le înlocuiască cu F-35, de 200 de tancuri şi de peste 700 de tunuri.
În schimb, aderarea sa reprezintă ”sute de kilometri suplimentari de frontieră de apărat, o sarcină deloc neglijabilă pentru NATO”, potrivit unui observator european.
Federaţia Rusă consideră, nu fără temei, că fiecare nou membru al NATO deplasează corespunzător frontiera geostrategică care o opune Statelor Unite.
Înainte de invadarea Ucrainei în februarie 2022, Moscova cerea ca Alianţa Nord-Atlantică să se abţină de la orice activitate militară în Ucraina, Europa de Est, Caucazul de Sud şi Asia Centrală.
Drept răspuns, NATO solicita ”retragerea trupelor ruse din Ucraina, Georgia şi Republica Moldova”, cu referire la peninsula ucraineană Crimeea anexată în 2014, la Osetia şi Abhazia, în cazul Georgiei, şi la Transnistria, în cazul Republicii Moldova.
Prin integrarea Finlandei, ”flancul vestic al Rusiei devine mai vulnerabil. Frontiera sa cu Alianţa se va întinde de la Oceanul Arctic la Marea Baltică”, remarcă website-ul specializat War on the Rocks.
Singurele echipamente militare proprii ale NATO sunt o flotă de avioane AWACS (sistem aeropurtat de detecţie şi control) şi cinci drone de supraveghere Global Hawk.
Fiecare stat decide ceea ce aduce în coşul NATO, dar toate ţările membre au promis să consolideze securitatea ţărilor orientale şi să mobilizeze mai multe mijloace. Cu titlu de exemplu, Franţa a trimis de la începutul războiului din Ucraina 500 de militari în România, acolo unde erau deja desfăşuraţi americani. Francezilor li s-au alăturat în special olandezi şi belgieni.
Potrivit datelor pentru decembrie, aproximativ 5.000 de militari străini erau staţionaţi în România, ceea ce înseamnă cel mai mare contingent de forţe aliate din flancul sud-estic al NATO.
În 2022, Alianţa Nord-Atlantică a efectuat nouă exerciţii, din Mediterana Orientală până în Marea Baltică, din Georgia până în ţările baltice, potrivit Institutului Internaţional de Studii Strategice (IISS).
Conform Comandamentului forţelor aliate în Europa (SHAPE), NATO poate ”conta pe un personal total de aproape 3,5 milioane de militari şi civili”.
Cele trei ţări contând pe cei mai mulţi soldaţi sunt SUA (1,47 milioane de militari activi cărora li se adaugă 800.000 de rezervişti), Turcia (425.000 de militari activi şi 200.000 de rezervişti) şi Franţa (210.000 de militari activi şi 40.000 de rezervişti).
Începând din 2004, organizaţia dispune de o Forţă de reacţie rapidă: 40.000 de militari se adaugă celor 100.000 de soldaţi americani deja desfăşuraţi în Europa. NATO intenţionează să crească această forţă la 300.000 de soldaţi.
De asemenea, a fost creată o ‘Forţă operaţională interarme cu un nivel foarte înalt de pregătire’ (VJTF), capabilă să desfăşoare elemente de nivelul unei brigade terestre de 5.000 de oameni în 2 până la 3 zile.
NATO suferea de probleme existenţiale înaintea războiului, ceea ce a justificat crearea în 2020 a unui grup de experţi internaţionali însărcinaţi să reflecteze asupra viitorului Alianţei.
La finalul lui 2019, preşedintele francez Emmanuel Macron evocase ”moartea cerebrală” a NATO. Declaraţia fusese provocată în special de o operaţiune militară a Turciei în octombrie 2019 în nord-estul Siriei, vizând miliţiile kurde aliate ale coaliţiei internaţionale, aceasta din urmă nefiind însă anunţată în prealabil.
Dar invazia rusă în Ucraina ”a furnizat carburantul pentru o unitate regăsită a Alianţei şi o reangajare a sa în securitatea comună, gestionarea crizelor şi apărarea colectivă”, estima în februarie fostul comandant al forţelor armate americane în Europa, Philip Breedlove.
Desfăşurările sale în Europa au trecut de la patru grupuri tactice (Estonia, Letonia, Lituania, Polonia) la opt (cu Bulgaria, România, Ungaria şi Slovacia).
