Firea, bântuită de Nicuşor Dan: „Am vrut să iau pantoful să sparg televizorul. L-am scos, dar m-a oprit soţul”

Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, nu îşi poate ţine în frâu resentimentele pentru pierderea celui de-al doilea mandat. Marţi seară, la Antena 3, Firea a dezvăluit că ar fi vrut să spargă televizorul din casă, atunci când pe ecrane a apărut Nicuşor Dan.

„Aseară am vrut să sparg televizorul, am vrut să iau un pantof, nu e foarte scump, sunt social democrată cu adevărat, să sparg televizorul. Să spui trei luni de zile că în momentul în care ajungi primar nimeni nu va mai suferi din cauza lipsei apei calde și în prima emisiune televizată să vii și să spui … Am scos pantoful, dar m-a oprit soțul.  

Dezamăgirea bucureștenilor va fi puternică. Când vii și spui că de a două zi rezolvi traficul, apa caldă, poluarea, corupția. Care corupție în Primărie? Am fost cea mai verificată instituție din țară. Fiecare zi de mandat va fi o nouă dezamăgire, va eșua.

Eram foarte liniștită, voiam să iau o pauză, să plec în concediu cu soțul, dar m-am decis aseară să lupt.  

Mandatul lui va fi vânătoare de vrăjitoare. Cum să vii să spui, ca deputat, că unii din primărie vor înfunda pușcăria. Este amenințare, este influențare a justiției, CSM ar trebui să se sesizeze.

Am foarte multă răbdare, mie mi se va da dreptate, ce-i care și-au pus nădejdea în el vor fi dezamăgiți”, a mai declarat Gabriela Firea, în cadrul la emisiunii lui Mihai Gâdea. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here