Fiți cu ochii pe Gaza

Sursa: Twitter

Se vorbește din nou despre o invazie în Gaza, după ce nihiliștii islamiști care o conduc au tras o nouă salvă de rachete asupra Israelului. Ar trebui să fim foarte atenți, deoarece situația din Gaza este într-adevăr nebună, iar guvernul israelian, a cărui situație internă este fragilă, este disperat să schimbe povestea. Nu este o rețetă pentru calm.

Presa palestiniană este în focuri după ce un „oficial israelian de rang înalt” (adesea un cod pentru prim-ministru) a declarat la un post de televiziune israelian afiliat guvernului de dreapta că, în lumina ultimelor rachete (care nu au provocat victime, așa cum nu se întâmplă de obicei), o invazie este „doar o chestiune de timp”.

Este ușor de înțeles nemulțumirea israeliană față de situația din Gaza și ar fi și mai ușor de înțeles nemulțumirea palestiniană față de aceasta dacă locuitorii din Gaza ar fi liberi să vorbească. Situația poate fi rezumată după cum urmează:

  • Israelul a retras toți soldații și coloniștii din Gaza în 2005, dezmințind afirmațiile leneșe că aceasta este încă „ocupată”. Grupul militant Hamas a dat afară Autoritatea Palestiniană relativ moderată a lui Mahmoud Abbas un an mai târziu.
  • Gaza a fost astfel condusă de atunci de fundamentaliștii islamici care au interzis alcoolul și au impus respectarea strictă a unor coduri vestimentare fanatice pentru femei și așa mai departe – așa cum fac ei. De asemenea, au jurat să distrugă Israelul și nu văd nicio problemă în a trage rachete asupra acestuia ca reacție la diverse lucruri (cum ar fi moartea, zilele trecute, a unui palestinian care făcea greva foamei într-o închisoare israeliană.)
  • Nu este nevoie de un cinic pentru a observa că Hamas încurajează contraatacurile uneori mortale ale Israelului și chiar pentru a concluziona că, de fapt, urmărește acest rezultat, deoarece o organizație teroristă va prospera întotdeauna pe baza haosului, a violenței și a urii.
  • În consecință, Israelul blochează Gaza din aer și de pe mare și, cu ajutorul Egiptului (care se învecinează cu Gaza la sud), pe uscat. Importul de bunuri și circulația persoanelor sunt controlate cu strictețe și uneori cu cruzime. Acest lucru a sărăcit un loc deja sărac, alimentând piețele negre, criminalitatea și corupția, în principal din partea autorităților.

Din 2006 au avut loc aproximativ o jumătate de duzină de mini-războaie, majoritatea scurte și controlate. Însă două dintre ele, în iarna 2009-2010 și în vara anului 2014, au costat mii de vieți palestiniene. În general, ele se termină la fel: o acalmie a tirurilor de rachete, promisiuni de ușurare a accesului și unele ajutoare pentru „reconstrucție”.

În mod evident, este o situație foarte proastă și este ușor de înțeles de ce naivii și populiștii ar susține că trebuie făcut ceva. O invazie în Gaza înseamnă ceva. Prin urmare, trebuie să aibă loc?

Pentru mulți este atrăgător să viseze la o utilizare masivă a forței pentru a intra, a dezarma Hamas (și mini-copia sa pentru operațiuni de negare plauzibilă, Jihadul Islamic Palestinian) și a preda fâșia înapoi Autorității Palestiniene. Din câte se pare, acest lucru va costa nu doar mii de vieți palestiniene nevinovate – căci este de așteptat ca militanții să se ascundă printre populația ostatică – ci și sute de soldați israelieni.

Este aceasta cea mai puțin rea opțiune, care, din păcate, este tot ceea ce Israelul și palestinienii pot spera în mod rezonabil? Să lăsăm cititorul să decidă.

Eu mă pot gândi la alte câteva posibilități.

Cea mai evidentă ar fi o așa-numită hudna cu Hamas, adică o încetare a focului pe termen lung care să salveze aparențele, în care gruparea să poată conduce Gaza nestingherită, dar să înceteze atacurile până când o nouă generație vine cu idei noi și poate mai puțin fanatism. Hamas nu ar trebui să recunoască în mod oficial disprețuita entitate sionistă, rachetele vor înceta probabil, iar populația din Gaza ar fi condamnată la un regim islamist (dar i s-ar permite și să fugă). Au existat relatări periodice conform cărora Hamas este pregătită de acest lucru, iar din perspectiva ambelor părți ar fi un târg faustian extraordinar.

Dar și mai bine ar fi o ofertă publică cu adevărat generoasă din partea Israelului, peste capetele Hamas, de a o lua de la capăt. Imaginați-vă că prim-ministrul israelian ține o conferință de presă globală la graniță și spune ceva de genul următor: „Mă aflu aici pentru a recunoaște că politica noastră de negativitate nu a funcționat și pentru a oferi în schimb pozitivitate. Vreau să schițez o viziunea unei vieți decente pentru locuitorii din Gaza. În viziunea mea, Gaza are un port maritim și un aeroport, are un acces rezonabil de deschis la piața muncii din Israel și, cu siguranță, la Cisiordania, iar locuitorii din Gaza nu mai au motive să se teamă de bombardamente din partea Israelului.

„În plus”, adaugă premierul nostru extrem de imaginar, „Israelul va plăti compensații considerabile pentru distrugerile și suferințele pe care le-a provocat persoanelor și va finanța o mare parte din reconstrucția din Gaza. Nu vom cere nicio reciprocitate și nu vom interfera cu intrările de capital din lume destinate dezvoltării. Vom primi sugestii pentru orice alte măsuri pe care le-am putea lua pentru a restabili o karmă bună în vecinătatea noastră tulbure”.

„Vrem să o luăm de la capăt, dar nu ne putem ocupa de rachete și infiltrați. Condiția noastră este ca Hamas să depună armele și să readucă Fâșia Gaza sub controlul Autorității Palestiniene. După 17 ani, a sosit momentul. Populația din Gaza: suferința voastră nu numai că poate lua sfârșit, dar poate fi înlocuită cu prosperitate și calm. Cereți acest lucru miliției care v-a deturnat teritoriul. Cereți-i să restabilească guvernul vostru legitim, cel care încă vă plătește funcționarii.”

„Pentru a da dovadă de bună credință”, conchide liderul unei țări care este în prezent mai bogată decât majoritatea Europei, „voi pune 5 miliarde de dolari în garanție pentru reconstrucția voastră, în aceste condiții. Vor sta acolo atâta timp cât va fi necesar”.

Hamas nu s-ar lăsa ușor. Dar ar putea izbucni lupte interne între moderații săi relativi și cei de linie dură. Între timp, ar apărea o coaliție internațională care să susțină oferta și să o amplifice, incluzând probabil cea mai mare parte a lumii arabe. Presiunea asupra Hamas ar crește, inclusiv în interiorul Gaza; oamenii de acolo nu pot răsturna Hamas în circumstanțele actuale, dar istoria arată că, în cele din urmă, se ajunge la o limită.

Presiunea asupra Hamas ar crește dacă acest lucru ar fi însoțit de o voință reală de a relua negocierile de pace cu AP privind o soluție cu două state – și de acțiuni care să permită organizarea de alegeri corecte de către AP, inclusiv în Ierusalimul de Est (unde Israelul nu a oferit cu adevărat cetățenie rezidenților).

Desigur, acest lucru ar necesita un nou guvern israelian, ceea ce ne duce la o evaluare sobră a celui actual, care se bazează pe coaliția dintre Likud-ul premierului Benjamin Netanyahu și grupările ultranaționaliste și ultraortodoxe. Aceștia nu sunt o adunătură de liberali și nu sunt strategi cu gândire îndepărtată.

În ianuarie, la câteva zile după ce au preluat puterea, au gafat grav, smulgându-și măștile și lansând o tentativă de a transforma Israelul într-un stat autoritar în care guvernul numește judecătorii și, atunci când marionetele nu sunt pe placul lor, poate chiar să le anuleze deciziile. Au urmat proteste în masă și o criză economică, iar toate sondajele arată că această coaliție ar fi zdrobită acum în cazul unor alegeri repetate.

Nu trebuie să fii prea cinic ca să bănuiești că sunt disperați să schimbe povestea. Trebuie să se întâmple ceva. Iar războiul cu Gaza este ceva.

Într-adevăr, țara speranței și a fricii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here