Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, condamnat cu suspendare pentru fugă de la locul unui accident auto

Toto Dumitrescu este condus la sediul Poliției Rutiere, în data de 16 septembrie, în Bucuresti. Inquam Photos / Tudor Pană

Actorul Toto Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, a fost condamnat luni, în primă instanță, de Judecătoria Sectorului 1, la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul privind accidentul rutier pe care l-a provocat anul trecut în cartierul Primăverii din Capitală, după care a părăsit locul faptei, notează Agerpres.

Potrivit hotărârii instanței, Toto Dumitrescu are interdicția de a conduce autovehicule pe drumurile publice timp de trei ani și este obligat să efectueze 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, fie la Arhiepiscopia Bucureștilor, fie la Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare.

În perioada 16 septembrie – 8 noiembrie, actorul a fost plasat în arest preventiv și arest la domiciliu, iar în prezent se află sub control judiciar. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Accidentul a avut loc pe 14 septembrie 2025, în jurul orei 13:05, la intersecția dintre bulevardele Mircea Eliade și Primăverii, în Sectorul 1. Conform primelor informații, o șoferiță de 23 de ani, care circula pe bd. Primăverii, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de Toto Dumitrescu (numele real: Ilie Badea Dumitrescu), care venea de pe bd. Mircea Eliade. În urma impactului, mașina femeii a lovit un alt autovehicul aflat în spatele ei.

Șoferița a fost rănită și transportată la spital, în timp ce Toto Dumitrescu a părăsit locul accidentului pe jos, profitând de agitația creată. El a fost găsit de polițiști după 48 de ore, într-un apartament, fiind ridicat și dus la audieri. Ulterior, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Actorul a fost supus unei expertize la INML, rezultatul fiind pozitiv la consumul de cocaină.

Toto Dumitrescu a mai avut probleme cu legea, fiind condamnat în 2021 la opt luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei, pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Gheorghe Hagi este noul selecționer al României