Fiul interlopului Sile Cămătaru, condamnat la închisoare şi dat în urmărire, adus în ţară din Italia

Daniel Balint, unul dintre fiii interlopului Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, dat în urmărire internațională după ce fugise din țară, a fost extrădat din Italia și urmează să fie încarcerat pentru a executa pedeapsa de 3 ani și 7 luni de închisoare la care a fost condamnat. Fugarul fusese depistat în luna ianuarie în Italia.

”La data de 20 martie a.c., în urma cooperării poliţieneşti internaţionale dintre Poliţia Română şi autorităţile din Italia, a fost preluat din Italia un bărbat, de 26 de ani, care era urmărit internaţional, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din România. Bărbatul a fost preluat de reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru a fi depus într-un penitenciar, în vederea ispăşirii pedepsei”, a transmis, luni seară, Poliţia Română, potrivit News.ro.

Pe numele lui Daniel Balint Judecătoria Sectorului 6 a emis, la data de 6 iunie 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, după ce a fost condamnat la 3 ani şi 7 luni de închisoare pentru infracţiuni la regimul rutier şi nerespectarea măsurilor stabilite prin ordinul de protecţie provizoriu.

”La data de 16 ianuarie 2023, în urma schimbului de date şi informaţii cu autorităţile din Italia, acesta a fost depistat. Schimbul de date cu autorităţile italiene a fost efectuat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Capitalei, prin intermediul ataşatului român din Italia şi prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul SIRENE”, a mai transmis Poliţia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here