Sentință definitivă în cazul contestaţiei la executare formulată de Elena Udrea în dosarul Gala Bute

Inquam Photos / Octav Ganea

Contestaţia la executare formulată de fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, în dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată la şase ani de închisoare, a fost respinsă definitiv de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), informează News.ro.

“Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea condamnată Udrea Elena Gabriela împotriva sentinţei nr. 466 din data de 1 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 1201/1/2022”, a decis luni, Înalta Curte.
Elena Udrea este obligată să achite suma de 200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Decizia este definitivă.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, în 7 aprilie 2022. Tot atunci, Rudel Obreja, la acel moment preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.

Rudel Obreja a murit în 12 martie, la vârsta de 57 de ani.

Elena Udrea a formulat o contestaţie la executare în urma condamnării din dosarul Gala Bute, care a fost respinsă de ÎCCJ pe data de 1 noiembrie 2022. Hotărârea nu era definitivă şi a fost contestată de fostul ministru al Turismului.
Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, în 7 aprilie 2022, ea părăsind ţara înainte de pronunţarea sentinţei. În aceeaşi zi, a fost dată în urmărire şi prinsă pe teritoriul bulgar, în Vama Kulata, la graniţa cu Grecia.
Ea a stat în Bulgaria în arest preventiv până în 10 iunie 2022, când autorităţile bulgare au decis definitiv extrădarea sa, fiind adusă în ţară în 16 iunie 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here