Plenul Senatului a respins, luni, solicitarea procurorilor privind începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, în prezent senator PSD.

Din 136 de senatori, 82 au votat “împotrivă”, 30 “pentru” iar patru s-au abţinut.

Săptămâna trecută, Comisia juridică a Senatului a respins, de asemenea, cererea Parchetului de declanșare a urmăririi penale în cazul fostului ministru Florian Bodog.

Procurorii au solicitat, pe 4 iulie, Senatului, să încuviințeze urmărirea penală a lui Bodog pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

DNA a anunţat că desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor, în legătură cu demersurile făcute de Bodog pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului.