Focar de gripă aviară într-o localitate din Ungaria, aflată la graniță cu România

sursa: Wikimedia Commons

Gripă aviară, mai precis virusl H5N8 a fost identificat la o mare fermă de păsări din localitatea ungară Letavertes, care se învecinează cu Săcuieni și Diosig din județul Bihor, a informat agenția de presă MTI din Ungaria.

Direcția sanitar-veterinară din țara vecină, care a identificat virusul, a început să ia deja măsurile necesare. A fost demarată sacrificarea păsărilor infectate şi a fost stabilită o zonă de protecţie cu o rază de trei kilometri şi o zonă de supraveghere cu o rază de zece kilometri în jurul fermei.

Cel mai probabil, în apariţia bolii au jucat un rol păsările sălbatice care vizitează lacul din apropiere, a notat sursa citată.

În Ungaria există obligaţia hrănirii păsărilor domestice în locuri complet acoperite, de preferinţă şi cu pereţi laterali, iar aşternutul trebuie depozitat astfel încât păsările sălbatice să nu aibă acces la acesta. În curând, cerinţele vor fi completate cu obligativitatea păstrării păsărilor în adăposturi complet închise. Însă din cauza riscului crescut, se recomandă de pe acum ca fermierii să îşi ţină efectivele în spaţii închise, se arată în comunicatul direcției sanitar veterinare ungare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here