Șeful CNAS: Pacientul trebuie să aleagă calitatea, nu să fie constrâns să meargă la stat

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, afirmă că ar susţine eliminarea din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a prevederii potrivit căreia programele naţionale de sănătate se derulează în principal în unităţile medicale publice, iar cele private pot acorda servicii în cadrul acestor programe doar în măsura în care capacitatea unităţilor publice este depăşită de solicitările venite din partea pacienţilor, notează News.ro.

“Am fost întrebat ce părere am eu personal vizavi de această prevedere legislativă conform căreia programele naţionale de sănătate se derulează doar în spitalele publice şi doar ceea ce excede capacitatea sistemului public merge spre contractare cu sistemul privat. Desigur, având şi o structură liberală, eu personal nu pot să fiu de acord cu acest principiu pentru că eu cred că pacientul trebuie să aleagă calitatea şi pacientul nu trebuie să fie constrâns prin anumite reglementări legislative, dar asta este legea 95 în momentul de faţă. Eu, personal, am fost întrebat dacă susţin modificarea legii în sensul în care să se elimine această prevedere din legea 95 şi am spus cu toată tăria şi cu toată deschiderea că da susţin această modificare”, a afirmat Horaţiu Moldovan în cadrul Maratonului “Cine decide unde se tratează pacientul?” organizat joi de Medika Tv şi Profit.ro.

 

STUDIU: Peste 8 din 10 români au stat la coadă la ghişeele instituţiilor publice / România rămâne ţara „dosarului cu şină”