Fondatorul miliţiei ”Oath Keepers”, Stewart Rhodes, liderul extremei drepte americane, condamnat la 18 ani de închisoare în dosarul luării cu asalt a Capitoliului

Fondatorul miliţiei ”Oath Keepers”, Stewart Rhodes, un reprezentant al extremei drepte americane, a fost condamnat, joi, la 18 ani de închisoare pentru ”răzvrătire” – cea mai dură sentinţă pronunţată până în prezent în dosarul luării cu asalt al Capitoliului, la 6 ianuarie 2021, de către susţinători ai lui Donald Trump, relatează AFP.

Stewart Rhodes a adoptat până în ultimul moment o poziţie sfidătoare. ”Eu sunt un deţinut politic”, ”singura mea crimă este că mă opun celor care ne distrug ţara”, a declarat el înaintea stabilirii pedepsei, potrivit News.ro.

Judecătorul federal Amit Mehta l-a predat poliţiei. ”Nu sunteţi un deţinut politic, Stewart Rhodes”, i-a spus el. ”Vă aflaţi aici pentru că 12 juraţi (…) v-au găsit vinovat de răzvrătire”, ”una dintre cele mai grave infracţiuni penale pe care le poate comite un american”, l-a pus la punct  judecătorul.

Acest capăt de acuzare – care implică planificarea folosirii forţei împotriva Guvernului – se pedepseşte cu maximum 20 de ani de închisoare.

Însă procurorii au cerut condamnarea lui Stewart Rhodes la 25 de ani de închsoare, în baza unei dispoziţii care permite o creştere a pedepsirii faptelor de natură ”teroristă”.

Fără să dea curs în înregime cererii procurorilor, judecătorul Mehta le-a susţinut analiza asupra acestui punct.

”Fapte de intimidare sau de coerciţie care vizează să influenţeze Guvernul” intră în această catregorie, a declarat el.

El a justificat severitatea pedepsei prin rolul de lider al lui Stewart Rhodes – un fost militar, în vârstă de 58 de ani – şi absenţa remuşcărilor.

”Reprezentanţi o ameninţare persistentă şi un pericol la adresa ţării”, a conchis magistratul.

La 6 ianuarie 2021, mii de susţinători ai lui Donald Trump au semănat haos şi violenţă în sediul Congresului, în timp ce aleşii certificau victoria rivalului democrat al acestuia în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020.

O anchetă complexă a condus la arestarea a peste 1.000 de persoane.

Aproape 300 dintre aceste persoane au fost condamnate la închisoare, iar cea mai dură pedeapsă era până acum de 14 ani de detenţie.

Însă  doar zece activişti din grupuscule de extremă dreapta – şase membri ai ”Oath Keepers” şi patru ai ”Proud Boys” – au fost găsiţi vinovaţi de ”răzvrătire” în urma a trei procese separate, la Washington.

Juraţii au stabilit, după săptămâni de audieri, că aceştia erau pregătiţi – adunând arme de foc şi intrând în formaţie militară în Capitoliu – să blocheze oficializarea înfrângerii lui Donald Trump.

În ”Ziua Z”, Stewart Rhodes – cunoscut prin ochelarii săi fumurii şi diatribe inflamate – a rămas în exteriorul Capitoliului, însă, potrivit acuzării, el şi-a condus trupele prin radio, ”ca un general pe câmpul de luptă””.

În cursul procesului, tribunul a negat că ”a planificat” atacul şi a susţinut că ”misiunea” Oath Keepers era să asigure securitatea manifestaţiei convocate de către Donald Trump cu scopul de a denunţa pretinse ”fraude electorale”.

El a declarat că a fost pus în faţa faptului împlinit şi că consideră ”stupid” faptul că Kelly Meggs, care conduce secţia din Florida a Oath Keepers, a intrat în Capitoliu.

”Asta a deschis uşa persecuţiei nostre politice”, a declarat el.

Kelly Meggs, la rândul său găsit vinovat de ”răzvrătire”, urma să-şi afle pedeapsa joi seara (ora locală).

Stewart Rhodes – un fost militar şi un absolvent al Universităţii Yale – a înfiinţat Oath Keepers în 2009, prin recrutarea unor foşti militari sau poliţişti, iniţial cu scopul de a lupta împotriva statului federal, pe care-l considera ”opresiv”.

La fel ca alte grupări radicale, această miliţie a fost sedusă de discursul împotriva elitelor al lui Donald Trump şi a aderat în totalitate la acuzaţiile – false – de fraude electorale agitate de către republican.

Avocaţii lui Stewart Rhodes au încercat, potrivit unor documente judiciare, să-i prezinte ca pe nişte ”filantropi”, chemaţi să se desfăşoare pentru a împiedica revolte, în urma unor catastrofe natirale sau la manifestaţii împotriva violenţei poliţiei.

”Pentru Rhodes, impinerea Oath Keepers în situaţii de criză nu viza să ajute, ci să contribuie şi să profite de haos”, le-au replicat procurorii.

Judecătorul Mehta a stabilit totodată că prezenţa şefului Oath Keepers nu era, în general, o veste bună, din cauza ”apetenţei faţă de violenţă”  a acestuia.

”Sunteţi inteligent, charismatic şi elocvent. Asta vă face periculos”, i-a spus judecătorul condamnatului.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here