Forumul Aspen, în perioada 29-30 noiembrie, la Bucureşti; Jens Stoltenberg, printre invitaţi

Sursa: Facebook

Forumul Aspen, ajuns la cea de-a unsprezecea ediţie, se va desfăşura în perioada 29-30 noiembrie la Bucureşti, iar printre participanţi se numără inclusiv secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, informează Agerpres.

„Ediţia din 2022 are loc în contextul războiului din Ucraina, care a afectat lumea întreagă, atât din punct de vedere economic, cât şi al securităţii. Efectele acestuia sunt resimţite puternic în ce priveşte: preţurile din energie, lanţurile de aprovizionare, industria de apărare, preţurile de consum. Efectele umanitare ale războiului reprezintă principala problemă. (…) Nu se anticipează că activitatea militară se va încheia curând, iar durata războiului nu va face decât să adâncească multiplele crize. Deşi dificilă, nu este prematură o discuţie despre reconstrucţie, care să implice stabilizarea Ucrainei şi a regiunii, ca o condiţie prealabilă pentru acţiuni viitoare”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Institutului Aspen.

Printre cei care vor lua cuvântul în cadrul evenimentului sunt anunţaţi: secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, ministrul turc al afacerilor externe, Mevlüt Çavuşoglu, ministrul ceh al afacerilor externe, Jan Lipavský, ministrul canadian al afacerilor externe, Mélanie Joly, vicepreşedintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, ministrul Energiei, Virgil-Daniel Popescu, ministrul Economiei, Florin Spătaru, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja.

Evenimentul este organizat de către Institutul Aspen România şi German Marshall Fund of the United States, cu susţinerea NATO, fiind cofinanţat de Uniunea Europeană şi USAID. Parteneri instituţionali sunt: Guvernul României, MAE, Ministerul Apărării, AmCham, Ambasada Republicii Cehe la Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here